Potrivit unui comunicat de presă, Asociația Rădăuțiul Civic continuă sprijinul acordat cetățenilor ucraineni aflați în România prin proiectul „Incluziune sustenabilă și autonomă pentru refugiații ucraineni din România” – IncludE-UA 2.
Proiectul, implementat la nivel național de Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), alături de șapte organizații co-beneficiare, se desfășoară în județul Suceava prin Rădăuțiul Civic, cu accent pe municipiul Rădăuți și localitățile din apropiere.

Primele activități au început deja în luna septembrie, fiind organizate cursuri de limba română și engleză, precum și întâlniri recreative și interculturale.
Rădăuțiul Civic derulează activități de sprijin pentru comunitatea ucraineană încă din 2022, când organizația a oferit ajutor umanitar la frontiera de la Siret. Ulterior, intervențiile s-au concentrat tot mai mult pe integrarea persoanelor care au rămas în România.
Persoanele interesate de activitățile proiectului pot contacta echipa Rădăuțiul Civic la 0746 743 521 sau la adresa radautiulcivic@gmail.com.
Proiectul se desfășoară în perioada august 2026 – aprilie 2027 și este finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Național 2021–2027 – Fondul pentru Azil, Migrație și Integrare (FAMI).



































