Mulţi rădăuţeni admit că zilele oraşului erau mai degrabă ale musafirilor din satele sau statele învecinate decât ale noastre, ale autohtonilor, sătui de fumul hamsiilor, mirosul de pişat al parcurilor transformate în budă de serviciu, de decibelii manelelor de la tiribombe, trenuleţe sau roata norocului cu un singur câştigător (şi ştim noi care).
Pe forumuri nerăbdătorii întrebă de program şi de când începe, demonstrând încă odată că adevăraţii rădăuţeni ştiu că sărbătoarea debuta odată cu hramul Mănăstirii Bogdana, de Sf. Ierarh Leontie, că iniţial mai marii oraşului primeau binecuvântarea în biserică şi apoi începeau chiolhanele cu musafiri, discursuri, translatori, cadouri, îngenunchieri prin cârciumi, sărutări de mâini şi de inele, dansuri pe scenă sau cu capul pe masă, mese festive şi cine de taină. Semnificaţia sărbătorii s-a denaturat în timp, arcanul s-a rupt de târgul olarilor pentru că din două închirieri se câştigă mai mult decât dintr-una, partea frumoasă a lucrurilor a intrat în conul de umbră al mizeriei, gălăgiei, beţivilor, chiciului şi prostului gust. Nu că rădăuţenii ar fi mai cu moţ, dar asta-i trendul general şi cam asta se întâmplă peste tot. Financiar vorbind, de la facturile pentru toaletele ecologice venite cadou şi până la sponsorizările cu sacoşa, între tariful pe metru pătrat şi contractele semnate pe sub uşă, între părerile proştilor şi deciziile învingătorilor, dincolo de decontări, cineva trebuie să mai şi câştige, pentru că aşa e în afaceri, viaţa e un bussines şi bussines-ul trebuie ţinut în viaţă. Să nu vă imaginaţi că este simplu să fii organizator. Câte şedinţe, câte planuri, câte aprobări pentru schimbarea… modificării, sondaje şi chestionări, finanţări, sponsorizări, aprobări şi iar de la capăt. Preţ de vreo cinci şedinţe, aleşii şi-au tot înfipt părerile în programul de desfăşurare a zilelor municipiului, până când acesta a crăpat. Stadionul, fie el şi întreţinut cu whisky nu a răbdat tiribombele, parcarea centrală nu a mai servit tarabe (sic. că ăia vor banu’ îndărăt), şi din toate parascoveniile explodate s-a mai ridicat în şezut Arcanul, ameţit de vârstă şi doldora de invitaţi, cu spectacolele în Casa de Cultura ca dacă nimic nu e, atunci nici scena nu e şi uite aşa se scrie istoria, din care copiii o sa afle cine a înfipt hârleţul în gura mortului, precum în bancul cu fetiţa care-i spune mamei că vasul din dinastia Ming, moştenit din generaţie în generaţie… generaţia ei l-a spart. La ultima şedinţă de Consiliu Local (măcar de-ar fi ultima) am înţeles de ce are ţestoasă carapace şi melcul cochilie, am înţeles că interesele meschine sunt mai tari decât lupta politică, ciolanele mai groase ca ideile şi că cel mai probabil despre zilele oraşului se poate discuta mult, bine, dar mai ales la trecut! Până la următoarea şedinţă extraordinară, plenipotenţială, de îndată, în direct şi în reluare, va urez să sărbăUtoriţi bine si pentru sanatatea dumneavoastra să evitati consumul exagerat de populisme ieftine si complimente de funcţie, pentru că a greşi e omeneşte cât nu facem din greşeală dovada omeniei.
Legea lui sOMn
