După ce meseria mi-a aruncat între ochi grozăviile vieţii aproape 20 de ani, credeam că am devenit imun şi nu mă mai las impresionat cu una cu două. Săptămâna trecută evenimentele m-au aruncat printre ape tulburi, lacrimi, leşinuri, muncitori în apă până la brâu, tone de mâl, poduri şi maluri surpate, drumuri rupte, reporteri uzi cu aparate stricate de apă, biserici devenite bucătărie pentru jandarmi, animale în putrefacţie, feţe triste, case dărâmate, buldozere şi basculante, bărci , ţipete disperate, lacrimi, ape tulburi, ţărani furioşi, femei ce mă implorau cu lacrimi să filmez şi casa lor de parcă le ajutam cu ceva, învăţători supăraţi, lanterne prin întuneric şi valuri furioase, cizme şi iar noroi. Weekendul vine ca o oază de linişte, cu primele raze de soare, cu festivalul „adunării fondurilor pentru sinistraţi„ şi apuc să deschid televizorul ; văd un guvern obosit, cu mâinile în şold în faţa unei ţărişoare cu oiştea în gard, al cărei birjar
„găseşte câţiva bani prin buzunare”, „termină cu ţăţismele”, „recomandă poliţe de asigurare pe bani de bomboane”, a finalizat în mandatul trecut un program „împotriva inundaţiilor”, după care cere să… „luaţi presa din faţa mea” pentru că nu mai vede luminiţa de la capătul faimosului tunel. Până aici nimic nou. Buster Keaton este un actor din epoca filmului alb negru şi mut. S-a făcut remarcat mai ales prin faptul că în întreaga sa carieră a jucat comedie, dar nu a zâmbit niciodată. Spre deosebire de el, musafirul cel mai înalt al zonelor inundate a făcut băi de mulţime şi dacă priviţi o să vedeţi că în majoritatea scenelor zâmbeşte ca într-un clip electoral. Flancat de SPP-işti, primari, reporteri şi năpăstuiţi de viitură matelotul zâmbeşte. Trăim aşadar comedia umană conduşi de o fire veselă.
tristan si solda
