Ultimele cu foto
Potrivit unui comunicat, solicitările cetățenilor către Serviciul de Urbanism pot fi soluționate întrucât s-a semnat un parteneriat tehnic, între Primărie și Consiliul Județean. Totodată elevii...
Hi, what are you looking for?
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au depistat, pe cei 366 de kilometri de graniță cu Ucraina, peste...
Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Vicovu de Sus cercetează un cetățean ucrainean, deoarece în mijlocul de transport pe care îl conducea, au fost...
În perioada 3 – 7 septembrie 2025, în cadrul proiectului „Grădini Muzicale”, va avea loc o serie de concerte de muzică clasică, într-o fuziune...
Potrivit unui comunicat, solicitările cetățenilor către Serviciul de Urbanism pot fi soluționate întrucât s-a semnat un parteneriat tehnic, între Primărie și Consiliul Județean. Totodată elevii...
Primăria Rădăuți îi invită pe cetățenii care desfășoară activități agricole și a căror producție a fost afectată de secetă să facă cereri la instituție...
Dacă până acum ne-am lovit de imigranți doar când schimbam canalele televizorului, în viitorul apropiat ne vom ciocni de ei pe stradă și asta...
Tânărul din fața mea zâmbește relaxat, cu atitudinea fâlfâind ca inscripția de pe tricou: "no job, no money, no problem!". Perfect, decupat parcă din...
Am început să citesc o carte, nu pentru că titlul ar fi incitant, nici editura nu mă inspiră, și nu pare a fi genul...
Luni, 10 august 2015, Biroul de Presă al Majestății Sale Regelui Mihai I a fost autorizat să transmită următorul comunicat: În ziua de 1 august 2015,...
Vă invităm la lansarea unei carți despre culisele procesului Ceaușeștilor, mineriade și revoluția din 1989. Aurtorul, fost ministru de interne (Cabinetul Petre Roman), avocatul Doru Viorel Ursu va...
Aurel Olărean, primarul suspendat al Rădăuțiului s-a întors joi, 16 iulie, la Primărie, însă spre dezamăgirea unora, nu pentru a-și relua activitatea. Acesta a fost...
Rămas gol, fotoliul de primar al Rădăuțiului captează gândurile politicienilor, precum un manechin dintr-o vitrină. PNL-iștii au intrat vertiginos în campanie atacand pe două...
S-au stins ultimele ecouri după Zilele Rădăuțiului. Rădăuțenii, dar mai ales musafirii veniți din localitățile învecinate sau din străinătate au avut la dispoziție câteva...
Iar străzi aglomerate, din nou gala mirosurilor amestecate cu decibeli, scenă, paradă, spectacole, dansatori, bețivi, hoți de buzunare și vânzători ambulanți, corturi și nelipsitele...
Blocajul primăriei se face simțit și la compartimentul relații comunicare unde internetul acestora se limitează la comunicate facebook, în locul unui e-mail oficial către mass media. La câte...
Astăzi, în ședința de Guvern, a fost emisă o Ordonanță de Urgență prin care s-a stabilit că, în situația excepțională în care primarul se...
Pentru că nu și-a luat mașina de pe autovit, de pe OLX sau din Germania, S. Gheorghe, de 31 de...