"La ce bun să mai povestești povești, când fiecare cuvânt este o poveste, dacă fiecare cuvânt este o poveste și fiecare întâlnire dintre două cuvinte este o poveste nouă, înseamnă că atunci când se întâlnesc două cuvinte, se întâlnesc trei povești. Da, trei povești se întâlnesc de fiecare dată când se întâlnesc două cuvinte. Trei povești frumoase, nespuse, NOI, se întâlnesc și se povestesc între ele când se întâlnesc două cuvinte.” zice Matei Vișniec.
Matei a reuşit să-i bucure din nou pe iubitorii de teatru rădăuţeni, mai puţini la număr decât şi-ar fi dorit organizatorii, dar suficienţi cât să ţină pâlpâind aprinsă, aproape sufocată, o brumă de cultură locală. De data asta a fost cald în sală, actorii au jucat minunat şi pentru asta şi-au luat suficiente palme la final.
Despre piesă? Cuvinte, despre care v-aţi surprins deseori gândind, pe care autorul le adună într-un "cabaret". Cuvântul religios, politic, bâlbâit, drăgăstos, promiţător, înşelător, linguşitor, sâcâitor, comic şi de câte alte cuvinte ar fi nevoie când vrei să exemplifici de câte feluri sunt cuvintele, la ce sunt bune, când sunt rele sau la ce ajută. Încă un crâmpei din teatrul absurdului evadat de pe marile scene ale lumii pentru un popas între două bătăi de palme, pe o scenă din provincie ce poartă undeva şi semnătura lui Matei Vişniec.
