Astazi este : Vineri, 03 Septembrie 2010

23

Aug

INCENDIU PDF Imprimare Email

(21.08.2010, ora 14.52) Detaşamentul de pompieri Rădăuţi a intervenit cu patru autospeciale pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit la gospodăriile lui Doina C. şi Dănuţ B. din municipiul Rădăuţi, strada Pădurilor nr. 10 şi 12. La sosirea echipajelor de pompieri ardeau acoperişurile caselor de locuit pe o suprafaţă totală de circa 130mp. Incendiul a fost lichidat la ora 18.10. Au ars circa 130 mp din acoperişurile caselor, o anexă gospodărească (magazie) pe circa 25mp. S-au degradat elemente de mobilier (la primul proprietar) şi circa 90 mp din pereţii şi planşeul casei la cel de-al doilea proprietar. Din primele cercetări a rezultat că incendiul a avut drept cauză utilizarea de către Doina C. a unei instalaţii electrice cu improvizaţii (siguranţe fuzibile necalibrate). Pompierii au salvat locuinţele celor doi proprietari, o anexă şi multiple bunuri casnice, în valoare de aproximativ 320.000 RON. Pagubele estimate sunt de circa 25.000 RON. Nu s-au înregistrat victime omeneşti.

INSPECTORATUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ

„BUCOVINA” AL JUDEŢULUI SUCEAVA

 

 

19

Aug

MERITĂ CITITĂ PDF Imprimare Email

Galeria de Artă a găzduit lansarea cărţii  “ Vecin cu vulturii, prieten cu Dumnezeu “. Autorul, jurnalistul putnean pricopsit în capitală, I. T. Lazăr a venit însoţit de  personajul principal, general în rezervă Viorel Onica , fost pilot al aeronavei prezidenţiale, cu care l-a purtat timp de 15 ani pe Nicolae Ceauşescu. Întâmplările inedite, pastelate cu mult umor, amintesc în paginile cărţii de o epocă care în pofida neajunsurilor a avut frumuseţea ei.

 

uliu cochilot

 

 

09

Aug

PROBLEMĂ DE VACANŢĂ PDF Imprimare Email

PROBLEMA:

Se ia una bucată drum inaugurat la Dorneşti unde Traian Băsescu a spus: „ – să se răcească asfaltul şi peste patru ore se poate circula”. Se adaugă una bucată măreaţă realizare, pasaj de trecere peste linii, sfinţită cu „festivisme şi tam-tamuri ca pe vremea fostului”şi închisă cu panglici.

Întrebări:

- Pe cine înjură şoferii întorşi din drum, după patru zile de la „ marea inaugurare” finalizată ?

- Aflaţi de câţi poliţiştii comunitari, plătiţi din banul public, este nevoie ca să se păzească o panglică ?

- Aflaţi ce reţetă de asfalt s-a folosit şi când se va inaugura... şi pentru şoferi.

Răspunsurile corecte le puteţi scrie pe buletinele de vot.

AsfalTARE  moale

 

08

Aug

KM/$ PDF Imprimare Email

Sâmbătă 7 august, hipodromul rădăuţean a fost animat de alergători în tricouri alb - roşu, ce şi-au propus ca prin proiectul “EGGER IS RUNNING  să facă un act caritabil. Canicula nu a oprit angajaţii EGGER şi nici copiii de la Centrul de Plasament să alerge, mai ales când suma de cinci euro se adăuga fiecărui kilometru. Au alergat 62 de persoane, care au cumulat un total de 396 km., aşadar 1980 euro, sumă oferită de fabrica EGGER, celor de la UNIVERSUL COPIILOR. Demn de semnalat că  primul care a terminat o tură de hipodrom a fost elevul Sebastian Cîrdei, care  s-a detaşat cu mult faţă de grupul aliniat la start.

 

Forest Dump

 

 


 

01

Aug

ATENTIONARE PDF Imprimare Email

 

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava transmite un mesaj de atenţionare către locuitorii din zonele afectate de inundaţii. Astfel, în perioada 2 - 4 august a.c., în funcţie de condiţiile meteorologice, în intervalele orare 0500- 0900 şi 1900- 2100, se va executa un tratament aviochimic împotriva populaţiilor de ţânţari. Împrăştierea substanţei (K-OTHRINE EC 25) se va efectua cu ajutorul unui elicopter de tip KA-26, aparat specializat în executarea de tratamente aviochimice, în următoarele localităţi: Arbore, Călineşti, Dolhasca, Dorneşti, Drăguşeni, Hânţeşti, Horodnic de Sus, Mihoveni, Milişăuţi, Mitocul Dragomirnei, Muşeniţa, Pătrăuţi, Satu Mare, Zvoriştea şi municipiul Suceava.

Drept urmare, autorităţile locale vor informa şi supraveghea activităţile din zonele respective, astfel încât, atât oamenii cât şi animalele să nu intre în contact cu substanţa chimică folosită. Autorităţile locale vor implica în activitatea preventivă şi profilactică, după caz, inclusiv personalul medical de pe teritoriul localităţilor vizate pentru împrăştierea tratamentului.

Compartiment Informare şi Relaţii Publice

Plt.maj.

Alin Găleată

 

 
<< Început < Anterior 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Următor > Sfârşit >>

Pagina 1 din 82
Avem 10 vizitatori online

Curs Valutar

e-radio Radauti

NATIVE FLASH RADIO EXAMPLE

Sorry this site have a flash based native radio and needed adobe flash 8+ support. Download Flash here.

Parteneneri

Publicitate

The Gerald's Hotel - Radauti 

Restaurant National - Club 93 - Radauti


publicitate online, radauti reclama, ziar, reclama ta pe internet