
În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că bărbatul era căutat de autoritățile din Croația, pe numele său fiind emisă o alertă internațională în vederea arestării pentru predare sau extrădare.
Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului, iar ulterior a fost predat polițiștilor din cadrul IPJ Suceava, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava pentru dispunerea măsurilor legale.






































