Ziua de 5 iunie reprezintă data naşterii lui Gheorghe Lazăr , întemeietorului învăţământului românesc modern ( 5 iun. 1779 – 17 sept. 1823). La 5 iunie sărbătorim Ziua Învăţătorului, fiind instituită prin Legea nr. 289 din 29 octombrie 2007. Proiectul legislativ privind instituirea acestei zile, iniţiat de un grup de 70 de parlamentari, a fost adoptat de Senat la 20 iunie 2007 şi de Camera Deputaţilor la 9 octombrie 2007. Potrivit prezentei legi, manifestarea are un caracter educaţional, naţional, apolitic şi cultural. Ziua Învăţătorului este sărbătorită în toate unităţile de învăţământ de stat, particulare şi confesionale din sistemul românesc, iar Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi alte instituţii abilitate ale statului acordă premii, distincţii, medalii şi titluri onorifice cadrelor didactice şi elevilor, pentru merite deosebite. Conducerea Școlii gimnaziale „Dimitrie Cantemir” a decis ca de ziua învățătorului să serbătorească și ziua școlii.
