Sub egida „Cine nu are bătrâni să și-i cumpere”, Primăria municipiului Rădăuți, Casa de Cultură și Organizațiile de pensionari, vor marca în data de 1 Octombrie, ziua internațională a persoanelor vârstnice. Manifestarea se va desfășura la Casa de Cultură, unde începând cu ora 11.30 pe scenă se vor rosti alocuțiuni, urmate de un scurt program artistic susținut de Corul CAR Pensionari, Ansamblul folcloric al Casei de Cultură, soliști autohtoni, epigramistul Emil Ianuș, un mic bufet și alte surprize. Organizatorii nu au uitat nici de pensionarii asistați de la Căminul de Persoane Vârstnice, care vor fi în atenția elevilor de la Școala gimnazială Gh. Popadiuc, începând cu ora 10.30, într-o atmosferă de sărbătoare, cu flori, masă festivă, tort și alte surprize. Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local se află în așteptare un proiect, care dacă va fi aprobat, va conferi o diplomă și suma de 1500 de lei rădăuțencei Eleonora Bărbuță, la împlinirea vârstei de 100 de ani.
