Excelența Sa Domnul Nurbakh Rustemov, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Kazahstan în România se află de câteva zile în județul Suceava. În componența delegației mai fac parte: Kairat Karabayev, Ministru-Consilier, Serzhan Shagatayev, Secretar II, Azamat Kagenov, Consul, alături de care s-au aflat Tudor Afanasov, Președinte al Asociației Camera de Cooperare Economică și Culturală Româno-Rusă, Pr. Constantin Oprea, Consilier Cultural la Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, precum și arhidiacon Vasile Demciuc. La Primăria Rădăuți, dl ambasador a fost întâmpinat de primarul Bogdan Loghin, care după o scurtă prezentare a orașului din punct de vedere social, economic, turistic și religios a purtat o discuție cu diplomatul din Kazahstan. Impresionat de potențialul turistic și economic al zonei, acesta a concis prin a îndemna la o cooperare bilaterală pe diverse domenii, țara sa fiind de multe ori un intermediar în afacerile cu China sau Rusia. Demn de remarcat a fost faptul că oficialul rădăuțean nu a avut cu ce să se revanșeze, față de cele câteva cadouri de protocol primite de la musafirii din Kazahstan, dar și că Bogdan Loghin nu a avut nevoie de translator, discuțiile purtându-se în limba engleză.
