
Pacienții cu diabet zaharat prezintă un risc de 2-5 ori mai mare de a dezvolta insuficiență cardiacă față de populația generală, chiar și în absența hipertensiunii arteriale sau a bolii coronariene. Conceptul de „cardiomiopatie diabetică” – disfuncția miocardică independentă de ischemie sau hipertensiune – a fost descris încă din anii ’70 și subliniază necesitatea unui screening proactiv. În stadiile incipiente ale IC, simptomele precum dispneea de efort, fatigabilitatea sau edemele pot fi absente sau atribuite altor comorbidități. Astfel, utilizarea unui marker biologic precum NT-proBNP poate semnala precoce afectarea cardiacă și poate ghida investigații suplimentare (ecocardiografie, test de efort).
Studiile clinice au arătat că NT-proBNP are o sensibilitate și specificitate ridicate în diagnosticul IC, inclusiv la pacienții cu DZ. Pragurile de referință variază în funcție de vârstă și comorbidități, însă un nivel crescut de NT-proBNP (>125 pg/mL la pacienții din ambulatoriu) ar trebui să ridice suspiciunea de IC, în special în prezența DZ. Mai mult, NT-proBNP nu este doar un marker de diagnostic, ci și un instrument de prognostic: nivelurile ridicate se corelează cu un risc crescut de spitalizare, decompensare și mortalitate cardiovasculară.
Societățile de cardiologie europene și americane recomandă utilizarea NT-proBNP ca parte a evaluării riscului cardiovascular la pacienții diabetici, în special în prezența altor factori de risc (vârstă înaintată, hipertensiune, dislipidemie). Integrarea acestui biomarker în strategia de management permite identificarea timpurie a pacienților care ar beneficia de intervenții terapeutice precum inhibitorii SGLT2, care au demonstrat beneficii semnificative în prevenirea și tratamentul insuficienței cardiace, prescriși gratuit in cadrul programului național de diabet zaharat.
Cu sprijinul conducerii Spitalului Clinic Județean de Urgență Suceava, utilizarea in premieră regională în cadrul unui centru antidiabetic, în mod gratuit, a acestui biomarker de insuficiență cardiacă indică preocuparea continuă pentru a crește calitatea serviciilor medicale pentru pacienții cu diabet zaharat atât în ceea ce privește diagnosticul precoce a patologiei cardiovasculare cât și necesitatea monitorizării complicațiilor cronice specifice.
Prin colectivul de medici diabetologi implicați (Sef Lucrari Dr. Claudiu Cobuz – șef secție, Dr. Caziuc Ramona, Dr. Lazar Corina, Dr. Clus Simona, Dr. Chitan Cristina) Centrul Antidiabetic Suceava din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan ce Nou”, continuă să dezvolte preocuparea de a asigura îngrijirea pacienților cu diabet zaharat la standardele cele mai înalte și moderne.





































