Potrivit buletinului de presă emis de INSPECTORATUL TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ polițiștii din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava au descoperit, azi dimineață (24 apr.n.r.), în jurul orei 05.00, o autoutilitară marca Volkswagen Transporter, abandonată într-o zona limitrofă a localității Straja. În interiorul autovehiculului au fost descoperite mai multe colete care conțin 31.270 pachete țigări, în valoare de aproximativ 365.000 lei. S-a mai stabilit faptul că autoutilitara marca Volkswagen avea număr fals de înmatriculare. În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, in vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi documentării întregii activităţi infracţionale.