În punctul de trecere a frontierei Siret s-a prezentat un bărbat cu dublă cetățenie româno-ucraineană, în vârstă de 40 de ani, la volanul unui microbuz Mercedes Sprinter, înmatriculat în Ucraina. În mijlocul de transport se mai aflau, în calitate de însoțitori ai conducătorului auto, alți doi bărbați, în vârstă de 23, respectiv 41 de ani. Cu ocazia controlului efectuat asupra microbuzului, polițiștii de frontieră au descoperit în compartimentul pentru marfă, învelită cu o folie neagră, o motocicletă marca BMW, dezmembrată. Totodată, asupra cetățeanului ucrainean a fost descoperit și un permis de conducere fals. În urma unor verificări suplimentare în bazele de date, s-a constatat că motocicleta este semnalată ca fiind ,,bun căutat pentru confiscare”, alertă introdusă de autoritățile din Belgia, în data de 06 martie 2019. În cauză, polițiștii de frontieră au întocmit, pentru cei trei cetățeni, lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, iar cetățeanului ucrainean i s-a întocmit și pentru infracțiunea de complicitatea la fals material în înscrisuri oficiale, deoarece asupra lui a fost găsit un permis de conducere fals.
