Connect with us

Hi, what are you looking for?

STIRI

Un angajat HS Timber Productions răpus de COVID19

Angajații sunt cea mai valoroasă resursă a unei companii. HS Timber Group pune sănătatea și securitatea angajaților și a comunităților în care activează pe primul loc, mai ales în aceste vremuri dificile. În ciuda măsurilor exhaustive care au fost luate pentru protejarea angajaților și a familiilor acestora, compania este nevoită să informeze cu adânc regret că un angajat al fabricii de la Rădăuți a fost confirmat pozitiv și a căzut victimă COVID-19. Conducerea companiei transmite pe această cale sincere condoleanțe familiei greu încercate și îi asigurăm de tot sprijinul pentru a trece peste această pierdere irecuperabilă. Fostul nostru coleg a venit ultima oară la fabrică pe 28 martie 2020. Avea 48 de ani.

Ca modalitate adițională de protecție și conform măsurilor impuse de autorități, cei șapte colegi care au intrat în contact direct cu fostul nostru coleg se află în autoizolare.

Au fost luate măsuri adiționale imediate la Rădăuți și în toate fabricile pentru a preveni orice contaminare:

  • DSP a fost imediat informată de către angajații în cauză și de către conducerea fabricii;
  • Toate spațiile de producție și încăperile în care se desfășoară activitatea angajaților au fost imediat dezinfectate de către o echipă specializată – în detaliu – până la fiecare post de lucru;
  • Către DSP au fost furnizate datele despre persoanele cu care colegul nostru a intrat în contact în vederea stabilirii măsurii de izolare la domiciliu a acestora, împreună cu membrii familiilor lor;
  • Medicul de familie al colegilor cu care a fost în contact direct, a luat măsurile legale de raportare a informațiilor necesare solicitate de către DSP;
  • DSP Suceava ne-a comunicat că doar cei care au intrat în contact direct intră în izolare, restul personalului din schimbul respectiv își poate continua activitatea;
  • Compania a oferit angajaților posibilitatea să aleagă să nu vină la serviciu, în cazul în care sunt îngrijorați sau nu se simt în siguranță.

Compania a luat, încă de la primele semne ale declanșării pandemiei, măsurile necesare pentru protejarea sănătății angajaților:

  • Am informat regulat toți angajații cu privire la măsurile de prevenire a contaminării, punându-le la dispoziție ghiduri, proceduri și informații cu privire la modul de a se proteja pe ei înșiși și familiile lor, la locul de muncă și acasă.
  • Am informat imediat toți angajații despre măsurile luate de autoritățile române pentru combaterea COVID-19.
  • Am reorganizat schimburile de lucru în așa fel încât să se minimizeze contactul între membrii echipelor și, astfel, riscurile de contaminare.
  • Am implementat protocoale stricte pentru respectarea regulilor de igienă și protecție, precum și pentru păstrarea distanțării sociale în fabrici.
  • Am asigurat condiții pentru munca la domiciliu pentru angajații care își pot desfășura activitatea în afara fabricilor;
  • Am acordat imediat concediul pentru supravegherea copiilor pe perioada suspendării cursurilor în timpul stării de urgență, colegilor noștri care au solicitat acest lucru.

HS Timber Productions oferă sprijin tuturor colegilor și familiilor lor în aceste timpuri dificile. „Astăzi este o zi tragică pentru noi. Vreau să-mi exprim personal cel mai profund regret pentru acest deznodământ funest și să asigur familia lui Mihai și pe cei apropiați colegului nostru că le vom fi alături în aceste momente grele și în lupta cu acest virus necruțător. Am sprijinit deja în mod activ comunitățile și autoritățile locale cu echipamente sanitare pentru a preveni răspândirea COVID-19, iar de acum încolo ne vom intensifica eforturile,” a declarat Dan Bănacu, directorul general al HS Timber Productions. HS Timber Group a donat echipamente medicale în valoare de peste 1,2 milioane de lei spitalelor din județele Covasna, Suceava și Bacău și va continua să sprijine comunitățile locale în lupta împotriva pandemiei de COVID-19.

HS Timber Productions mulțumește tuturor angajaților săi care își continuă activitatea. Este un imens efort de echipă pe care îl facem cu toții în mod responsabil și respectând cadrul legislativ în vigoare. Într-o perioadă atât de tensionată este important să menținem locurile de muncă și activitatea, astfel încât cei 2.700 de angajați ai companiei în România să fie remunerați în totalitate, iar Statul să nu fie împovărat cu cheltuieli suplimentare.

HS Timber Productions descurajează orice încercare publică de a folosi în orice scop un asemenea eveniment dureros și solicită tuturor părților interesate să păstreze atitudinea demnă impusă de o asemenea tragedie.

Distribuie și tu
Written By

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Alte articole

Ultimele cu video

Vezi care sunt țările participante, în acest an, la Festivalul Internațional de Folclor „ARCANUL” și cu ce trupe a semnat contract Primăria pentru zilele...

STIRI

Anul acesta prin grija administrației locale, Zilele municipiului Rădăuți se vor desfășura după un program de o amploare fără precedent. Pentru prima dată Mănăstirea...

STIRI

Dis de dimineață, pescarii și-au ocupat locurile pe standuri, au preparat momelile, au testat adâncimea și distanța iar la ora 9.00 un claxon lung...

bijuterii
nadă
pescuit

Cancan Rădăuțean înființat în 1999 ; Copyright © 2022 radautiziar.ro | made by revomarketing.ro