Cu ceva ani în urmă pe când la ceas de seară intram în „Maraton Retro”, pe 99,2FM, ca să-mi număr cearcănele pe la 6 dimineața, ies din Casa de Cultură și dau nas în nas cu o femeie în vârstă ce-și aruncase un pardesiu între umeri, peste un halat de casă. Doamna învățătoare.
– Bună dimineața! Cornel, am venit să-ți spun că faci o emisiune foarte frumoasă și te felicit!
Buimac de somn m-am bucurat de revederea cu cea care-mi pusese tocul în mână (că noi din astea cu călimară am prins). Și nu doar toc cu călimară, „metoda pedagogică” venea la pachet cu trasul de urechi sau de perciuni, cu statul la colț cu mâinile sus cu seturi de rigle la palmă și alte „stimulente” care se încununau perfect în rețeta prin care doamna Viorica Turanschi obținea la sfârșit de an o clasă plină de coronițe din flori și diplome. Indiferent pe ce coclauri i-a aruncat viața, toți știu să scrie frumos, pentru că pe atunci se numea caligrafie nu Graffiti. Pasionată de teatru, ne-a învățat pe toți, ne-a distribuit în roluri, am învățat poezii și ne-a dezvoltat abilități de comunicare. „A doua mamă” a fost pentru mulți dintre noi o călăuză care ne-a pregătit pentru greutățile anilor care au urmat. A plecat dintre noi la 92 de ani, Viorica Turanschi. A prins vremuri grele, soție de preot în perioada comunistă, alfabetizare, colectivizare și altele, dar a trecut peste toate cu o eleganță specifică intelectualului desăvârșit. Adio doamnă învățătoare! Sunt sigur că undeva era nevoie de dumneavoastră, de dascălul perfect din generația pe cale de dispariție.
Corneliu Cîrdeiu
