Poliţiştii de frontieră suceveni au depistat în PTF Siret un cetățean ucrainean, urmărit internațional de către autoritățile din Austria pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că cetățeanul în cauză figurează în baza de date a INTERPOL ca fiind urmărit international.
Pe numele bărbatului era emisă o alertă de către autoritățile din Austria pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Persoana în cauză a fost predată de către polițiștii de frontieră unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.





































