Duminică 26 iunie, în jurul orei 07.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, s-a prezentat pentru a intra în țară un cetățean ucrainean, în vârstă de 36 de ani. În urma efectuării formalităților la frontieră, s-a constatat faptul că pe numele lui, Judecătoria Rădăuți a emis în anul 2018, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru săvârșirea infracțiunilor de fals privind identitatea și tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat. Bărbatul a fost preluat de către un echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.
