COMUNICAT DE PRESĂ
Marți, 1 iulie 2014 Asociația Bafi lansează ”Turul României, Turul Bucuriei” proiect prin care asociația își dorește conectarea comunităților de cicliști din țară și promovarea unui stil de viață sănătos.
”Turul României, Turul Bucuriei” își propune următoarele obiective: parcurgerea a peste 2.500 km cu bicicleta, distribuirea de materiale informaţionale (iubim bicicliștii, iubim apa, hrană vie), susţinerea evenimentelor pentru promovarea siguranţei bicicliştilor şi încurajarea cicloturismului, generarea de noi iniţiative în susţinerea educaţiei, mediului şi cicloturismului
În această direcție, marți 1 iulie 2014, vicepreședintele Asociației Bafi, Alin Tudosă, va pleca din municipiul Rădăuți însoțit de membrii cluburilor locale de ciclism și de susținători din Rădăuţi spre Vatra Dornei, Târgu-Mureş, Cluj Napoca, Oradea, Arad şi apoi Timişoara, Orşova / Drobeta-Turnu Severin, Rîmnicu Vâlcea, Târgu Jiu, Sibiu, Braşov, Bucureşti, Călăraşi, Vama Veche, Tulcea, Tecuci, Bârlad, Iaşi. Pe 1 august urmează a fi întoarcerea în Rădăuți.
În tur s-au alăturat participanți care vor parcurge anumite secțiuni din traseu. Orașele enumerate mai sus sunt puncte de reper din tur, urmând ca în locațiile respective să se desfășoare conferințe de presă și evenimente, cele din urmă fiind organizate de comunitățile locale de cicliști.
Asociația Bafi își dorește prin ”Turul României, Turul Bucuriei” și prin mediatizarea proiectului la nivel naţional : creșterea conştientizării bicicliştilor în trafic a nivelului de înţelegere cu privire la beneficiile mersului cu bicicleta şi a menţinerii vitalităţii corpului, înflorirea unor noi iniţiative civice în domeniul educaţiei şi mediului, un discurs social mai matur cu privire la hrana vie şi hrănirea responsabilă, cât și o creştere a numărului de biciclişti responsabili.
Această acțiune nu este una de competitivitate, ci este mai degrabă una de înfrățire. Plecăm la drum cu un mesaj de iubire și invităm alături de noi pe oricine are un mesaj de dus mai departe, fie sub forma de participant sau sub formă de sponsor. Persoanele interesate de acest proiect pot intra pe pagina de facebook a asociației https://www.facebook.com/asociatia.bafi sau pagina evenimentului https://www.facebook.com/events/289856477861369/ .
