Polițiștii de frontieră suceveni efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă cu privire la doi șoferi, un barbat și o femeie, care au fost depistați în PTF Siret, în timp ce încercau să introducă în Romania, cu ajutorul a două microbuze țigări peste limita normală admisă de lege.

La scurt timp, autoritățile de control au descoperit într-un caz similar, un spațiu special amenajat, constituit între peretele despărțitor dintre compartimentul pasagerilor și cel de marfă al unui microbuz, cantitatea de 1.970 pachete de țigări de proveniență Duty-Free, în valoare de 23.640 lei. Microbuzul, marca Volkswagen Transporter, era condus de o femeie, cetățean ucrainean, în vârstă de 35 de ani.
Țigările, dar și microbuzele în valoare de 120.000 lei, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.
De asemenea, persoanele în cauză sunt cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, conform modificărilor aduse de OUG 85/2022 Legii 86 din 2006 privind Codul Vamal al României.





































