Autoturismul, în valoare de 15.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul instituției, în vederea continuării cercetărilor.
Joi, 27 octombrie vameșii au oprit în trafic, pe raza localității Rădăuți, un autoturism marca Mercedes-Benz, având aplicate plăcuțe de înmatriculare de România. Acesta era condus de un cetățean român, în vârstă de 36 de ani, domiciliat pe raza județului Suceava.
În urma controlului efectuat, polițiștii de frontieră suceveni au constatat faptul că în podeaua autoturismului era un locaș special amenajat, în care se aflau ascunse mai multe pachete cu țigarete. S-a luat măsura conducerii autoturismului cu țigări împreună cu șoferul la sediul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava, în vederea continuării cercetărilor.
În urma inventarierii țigărilor din mijlocul de transport, a rezultat cantitatea de 1.365 pachete de țigări de proveniență Duty-Free, în valoare de aproximativ 16.000 lei.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, precum și pentru documentarea întregii activități infracționale, la final urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.
![](https://www.radautiziar.ro/wp-content/uploads/2021/01/radautiziar-logo-meniu.png)