Echipa Pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, condusă de Lt.col. Anton Cristinel, a intervenit cu o autospecială pirotehnică pentru identificarea, ridicarea, transportul şi depozitarea unui proiectil exploziv, calibrul 76 mm, descoperit la o societate comercială situată pe str. Salcâmilor, din municipiul Rădăuţi. Potrivit purtătorului de cuvînt al ISU, Dan Baltaru, ieri, în timp ce făceau lucrări de excavare, muncitorii au observat un element de muniţie. În jurul orei 11, au fost alertate poliţia şi jandarmeria, care au păzit locul până la sosirea echipajului profesionist al I.S.U. „Bucovina” Suceava. Proiectilul exploziv prezenta un pericol pentru populaţia din zonă. Elementul de muniţie a fost transportat în condiţii de maximă siguranţă, fiind depozitat provizoriu până la distrugerea controlată, într-un poligon autorizat. Misiunea de asanare s-a încheiat la orele 12.20. Nu s-au pus în pericol vieţi omeneşti şi nu s-au înregistrat pagube materiale.
Focosu