În cadrui Programului Operaţional Ajutorarea Persoaonelor Defavorizate(POAD), Primăria Municipiului Rădăuţi anunţă că, începând de luni, 10 august, intre orele 11-13 se vor distribui pachete cu produse alimentare pentru următoarele categorii de persoane:
1. Persoane singure şi familii cărora le este stabilit, prin dispoziţia scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat ( ajutor social) acordat în baza Legii nr.416/2001;
2. Familii beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei ( alocaţie complementară ) acordată în baza Legii nr. 277.12010.
După finalizarea distribuţiei pachetelor cu produselor alimentare pe listele iniţiale, se va face distribuţia pe listele suplimentare persoandor dependente, cu handicap grav sau accentuat.
Înscrierea în listele suplimentare se face numai pe bază de cerere, cu prezentarea de copii de pe actul de identitate Si documcate doveditoare. 1. Pentru copiii cu handicapocumentui doveditor îl reprezintă certificatul de handicap valabil la data întoc iirii listelor (prezentat în xerocopie). 2. Pentru adulţii cu handicap clocumentul doveditor îl reprezintă certificatui de handicap valabil la data întocmirii listelor(inclusiv anexa la acesta), prezentat în xerocopie. 3. Pentru persoanele afla..e în condiţii de vulnerabilitate, înscrierea în liste se va face după finalizarea anchetei sociale.
De menţionat faptul că, distribliirea pachetelor cu produse alimentare se va realiza numai în limita stocului disponibil, până la epuizarea lui.
ATENTIE: Cererile, însoţite de copii de pe actele de identitate şi documente doveditoare, se depun la Direcţia de Asistenţă Socială Rădăuţi, strada Volovăţului nr.47.
Distribuirea pachetelor cu produse dimentare se face ia depozitul din strada Piaţa Unirii nr.32 (In parcarea blocurilor turn, lit spate la CEC, în spatele Băncii Raiffeisen).
Vă rugăm să aveţi la dumneavoastră Cartea de Identitate.