La Suceava, s-a redeschis BAZARUL, cu respectarea strictă a unor măsuri de siguranță, atent verificate de poliție. Se intră după scanarea temperaturii, comercianții și clienții poartă obligatoriu măști și mănuși, se iese prin altă parte. Bazarul sucevean este cunoscut ca fiind cel mai mare din Moldova. Deși municipiul reședință de județ s-a confruntat cu cele mai mari probleme, în lupta cu virusul SARS Cov 2, redeschiderea bazarului a fost o măsură instituită de autorități pe criterii sociale, fiind singura sursă de venit pentru foarte mulți cetățeni. Nu știu dacă renumitul Bazar Auto din Rădăuți este cel mai mare din Moldova, nici câte chioșcuri sunt în total în Bazarele rădăuțene, dar știu că autoritățile în drept au decis să le păstreze deocamdată închise. Măsura deschiderii lor va fi pusă in discuțiile executivului, cel mai probabil după data de 1 iunie, odată cu măsurile de redeschidere a teraselor sau după întoarcerea primarului Nistor Tătar, din izolarea impusă de infectarea cu virusul gripal.
