Municipalitatea rădăuțeană a pregătit un program deosebit pentru cetățenii localității, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, care cuprinde, în afară de spectacole de datini și obiceiuri, o serie de manifestări artistice pentru toate gusturile. Luna decembrie a debutat la Casa Municipală de Cultură cu „Klavier Art Duo Festival – Rădăuți 2018”, ediția a II-a, cu mențiunea că este singurul festival de pian la patru mâini care se organizează la nivel național, și că pe scena rădăuțeană evoluează, până pe 5 decembrie, artiști consacrați în domeniu. Pentru după amiaza zilei de 6 decembrie, de la orele 16.00., pe platoul din vecinătatea statuii ecvestre a lui Bogdan Vodă, prin grija Primăriei și Casei Municipale de Cultură, va fi organizat spectacolul pentru copii „Vine Moș Nicolae”, iar cei mici vor primi daruri. Pe 8 decembrie, la Muzeul Etnografic ”Samuil și Eugenia Ioneț” va fi vernisată expoziția de măști și obiecte pentru obiceiurile de iarnă „Sărbătorile de iarnă în universul tradițional bucovinean”, cât și un „Atelier de Crăciun” unde se vor realiza decorațiuni de Crăciun prin diferite tehnici. Pe 16 decembrie, de la orele 17.00., pe scena Casei de Cultură se va desfășura un „Concert de Crăciun” susținut de Orchestra Școlii de Muzică din Ciudei-Ucraina alături de Orchestra „Florile Bucovinei” a Casei de Cultură Rădăuți. Galeriile de Rădăuți vor găzdui, luni 17 decembrie, vernisajul expoziției de pictură „Hristos se naște, slăviți-L”, ediția a IX-a, iar pe 20 decembrie, de la orele 18.00., la Casa de Cultură se va desfășura ediția a X-a a concertului de colinde „Feeria Crăciunului”, unde vor concerta coralele „George Enescu” din Dorohoi, „Sf. Procopie” din Milișăuți, „Dor Voces” din Dornești, „Sf. Ierarh Leontie” din Rădăuți și alți invitați. Pe 21 decembrie, la Monumentul Eroilor Revoluției, de lângă Catedrală, va fi oficiată o slujbă religioasă și vor fi depuse coroane de flori în memoria eroilor din Decembrie 1989.
Pentru 22 decembrie, de la orele 18.00., organizatorii au pregătit la Casa de Cultură un spectacol dedicat sărbătorilor de iarnă, un spectacol extraordinar cu Ianna Novac și cvartetul Passione. Pe 23 decembrie, la foișorul din parcul central, pe acordurile Fanfarei de Promenadă „Florile Bucovinei” a Casei Municipale de Cultură, Moș Crăciun va împărți cadouri copiilor care vor fi prezenți în centrul municipiului. În zilele de 27 și 28 decembrie, administrația locală rădăuțeană va primi colindători la sediul Primăriei, iar pe 30 decembrie, în piața centrală, aproape 20 de formații din județul Suceava, dar și din județele învecinate, vor participa la „Festivalul de datini și obiceiuri de Anul Nou”. Pentru noaptea dintre ani, organizatorii, Primăria Rădăuți și Consiliul Local Rădăuți în colaborare cu Casa Municipală de Cultură Rădăuți, au pregătit în piața centrală, un show susținut de Roxana Nemeș și trupa Narcotic Sound, show care se va finaliza cu un grandios foc de artificii.
