Connect with us

Hi, what are you looking for?

STIRI

Peste 7.000 de preșcolari, școlari sau studenți au beneficiat de sponsorizări EGGER în 2022

Peste 1.200 de elevi incluși în programul ”EGGER adoptă o școală”
Pentru cei 570 de elevi ai Școlii Gimnaziale ”Bogdan Vodă” anul 2022 a fost unul al modernizării întregii școli. Mobilierul școlar a fost înnoit integral, parchetul din 12 clase a fost înlocuit. Au fost montate table magnetice în 19 clase, au fost renovate holurile și casa scărilor, dar și intrarea principală. Lucrările vor continua în 2023 cu renovarea terenului de baschet și amenajarea unui spațiu verde pentru desfășurarea orelor în aer liber. Valoarea sponsorizării EGGER se ridică la 225.000 Euro.
Tot la școala ”Bogdan Vodă” a fost organizat, pentru al doilea an școlar, clubul de lectură MiniFanbook dedicat elevilor din clasele II-IV. Peste 60 de elevi citesc lună de lună o carte și participă la clubul de lectură unde au ca invitat autorul, traducătorul sau ilustratorul cărții citite. Pentru acest proiect biblioteca școlii a fost dotată cu 200 de cărți noi, care pot fi împrumutate, spre a fi citite, de orice elev al școlii.
Următorii beneficiari ai programului ”EGGER adoptă o școală” au fost cei peste 720 de elevi de la Colegiul Național ”Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți. Cu ocazia aniversării a 150 de ani ai Colegiului, compania EGGER a oferit 160.000 Euro pentru renovarea holului central, parter și etaj, dar și a băilor de la parter. La finalul lucrărilor Colegiul ”Eudoxiu Hurmuzachi” și-a primit oaspeții într-un spațiu pregătit pentru un eveniment atât de important.
”Acum câțiva ani nu ne-am fi imaginat că putem avea un impact atât de mare. Compania EGGER a crescut alături de comunitate, i-a înțeles nevoile și a răspuns la ele. Când tragem linie știm că peste 1.200 de elevi află că școala în care învață poate fi și un loc atractiv, în care să petreci timpul cu plăcere. Educația este singura șansă pentru un viitor mai bun.” a declarat Alina Chifan, director de Vânzări la EGGER.

Încurajăm performanța în educație
În anul 2022 am oferit sprijin în cărți, bani sau excursii în valoare de 24.000 Euro pentru 281 de școlari din Rădăuți, Milișăuți, Frătăuții Vechi, Suceava sau studenți din Suceava și Cluj Napoca. Este forma în care am recompensat participarea sau rezultatele excepționale de la olimpiade (astronomie, cultură și spiritualitate românească) și concursuri naționale (de matematică, de Ziua Europei) și internaționale (Hard&Soft, Seismic Design Competition, EUCYS).
Celor 50 de membri ai echipei naționale de robotică, Autovortex, le-am pus la dispoziție fonduri pentru programarea robotului din anul competițional 2022-2023 și participarea la concursul din Coreea de Sud a unui membru ce provine din județul Suceava.
Săli de clasă și de sport modernizate și echipamente IT în 17 școli din județ
Peste 2.000 de preșcolari și elevi din 13 instituții de învățământ învață în clase cu mobilier nou din PAL EGGER, pardoseală EGGER, biblioteci noi sau dotate cu laptopuri sau videoproiectoare noi. Este vorba de grădinițele ”Micul Prinț” și ”Prichindelul”, școlile gimnaziale ”Mihai Eminescu” și ”Regina Elisabeta”, Colegiul Tehnic, Colegiul ”Andronic Motrescu” din Rădăuți, școlile din Suceava, Dornești, Satu Mare, Milișăuți, Burla, Câmpulung Moldovenesc, Stroiești. Lor li se alătură cei peste 450 de elevi ai școlii gimnaziale ”Dimitrie Cantemir” din Rădăuți, care de un an au uitat de cretă și scriu cu marker pe table magnetice sponsorizate de EGGER.
În cadrul EGGER, acordăm o importanță deosebită activității sportive și susținem practicarea sportului, atât în rândul angajaților, cât și în rândul comunității din care facem parte. În 2022 am contribuit la îmbunătățirea condițiilor pentru desfășurarea orelor de educație fizică pentru cei aproape 1.500 de elevi de la Școala Specială ”Sf. Stelian” Rădăuți, Școala Gimnazială ”Grigore Ghica Vodă” și Colegiul Național ”Spiru Haret” din Suceava și Școala Gimnazială Crucea.
Pentru cei peste 840 de preșcolari și școlari de la Școala Gimnazială ,,Dr. Simion și Metzia Hîj” din Volovăț am sprijinit achiziționarea și montarea în curte a unui covor cauciucat care le permite copiilor să se joace într-un spațiu sigur și atractiv.
Alături de activitatea sportivă, alimentația constituie un factor important pentru sănătatea copiilor. Pentru cei 150 de boboci de la Colegiul Național ”Petru Rareș” din Suceava am pus la dispoziție un food corner cu fructe în săptămâna ce a precedat începerea anului școlar. Iar la începerea noului an școlar 2022-2023 elevii de la școala gimnazială ”Bogdan Vodă” din Rădăuți au găsit în clase coșuri cu fructe.

Distribuie și tu
Written By

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Alte articole

Ultimele cu video

Vezi care sunt țările participante, în acest an, la Festivalul Internațional de Folclor „ARCANUL” și cu ce trupe a semnat contract Primăria pentru zilele...

STIRI

Anul acesta prin grija administrației locale, Zilele municipiului Rădăuți se vor desfășura după un program de o amploare fără precedent. Pentru prima dată Mănăstirea...

STIRI

Dis de dimineață, pescarii și-au ocupat locurile pe standuri, au preparat momelile, au testat adâncimea și distanța iar la ora 9.00 un claxon lung...

Cancan Rădăuțean înființat în 1999 ; Copyright © 2022 radautiziar.ro | made by revomarketing.ro