Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit în data de 30 octombrie, în jurul orei 10.00, la circa 50 m față de frontieră pe direcția localității Bilca, 6.500 pachete cu ţigări în valoare de peste 76.000 lei. Un echipaj al poliției de frontieră a acționat pentru reținerea unui autoturism de teren marca Mitsubishi Shogun, înmatriculat în Marea Britanie, despre care existau date că este implicat în contrabanda cu țigări. Polițiștii de frontieră au efectuat somațiile legale prin voce, însă din cauza faptului că șoferul nu a oprit, au tras mai multe focuri de avertisment cu armamentul din dotare, cu respectarea prevederilor legale. Nici de această dată șoferul nu s-a supus somațiilor oamenilor legii, a abandonat autoturismul și a fugit pe teritoriul ucrainean. La fața locului, în autoturism și în afara acestuia au fost descoperite mai multe colete cu țigări care au fost transportate la sediul instituției, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 6.000 pachete cu țigări, de proveniență extracomunitară. Țigările, în valoare de 70.200 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul de teren în valoare de 7.000 lei a fost indisponibilizat la sediul instituției în vederea continuării cercetărilor.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi contrabandă în formă agravantă, iar în continuare se fac cercetări în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activități infracționale.
Și polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontiera Brodina, au descoperit, în data de 30 10.2021, în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității de frontieră Straja, un colet cu țigări de proveniență ucraineană. S-a trecut la monitorizarea zonei, iar în cel mai scurt timp, au fost înștiințate și autoritățile ucrainene despre eveniment, în vederea cercetării în comun a cazului. În continuare, coletul a fost transportat la sediul sectorului, unde în urma invetarierii a rezultat cantitatea de 500 pachete țigări, în valoare de 5.850 lei. În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, precum și pentru documentarea întregii activități infracționale.