Connect with us

Hi, what are you looking for?

STIRI

Permise de conducere false, descoperite în PTF Siret

Doi cetățeni ucraineni sunt cercetați de către polițiștii de frontieră suceveni după ce la controlul de frontieră, în PTF Siret, aceștia au prezentat permise de conducere false, având însemnele autorităților ucrainene.

Joi, 4 ianuarie 2024, în jurul orei 15.20, s-a prezentat pe sensul de intrare în România, în PTF Siret, un cetățean ucrainean, în vârstă de 20 de ani, la volanul unui autoturism marca Volvo, înmatriculat în Ucraina. Pe timpul efectuării formalităților de control, tânărul a prezentat polițiștilor de frontieră și un permis de conducere cu insemnele autorităților ucrainene, care s-a dovedit a fi fals.

Câteva ore mai târziu, tot pe sensul de intrare în țară, în același punct de trecere a frontierei, s-a prezentat un alt cetățean ucrainean, în vârstă de 30 de ani, cu un autoturism marca Mercedes Benz, înmatriculat în Ucraina.

Cu ocazia formalităților specifice, colegii noștri i-au solicitat celui aflat la volan și permisul de conducere. Bărbatul a prezentat un permis de conducere, cu însemnele autorităților din Ucraina, dar care nu îndeplinește condițiile de formă și de fond ale unui document autentic, fiind fals.

În ambele cazuri, se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care nu posedă permis de conducere, conform Codului Penal.

Distribuie și tu
Written By

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Alte articole

Ultimele cu video

Vezi care sunt țările participante, în acest an, la Festivalul Internațional de Folclor „ARCANUL” și cu ce trupe a semnat contract Primăria pentru zilele...

STIRI

Anul acesta prin grija administrației locale, Zilele municipiului Rădăuți se vor desfășura după un program de o amploare fără precedent. Pentru prima dată Mănăstirea...

STIRI

Dis de dimineață, pescarii și-au ocupat locurile pe standuri, au preparat momelile, au testat adâncimea și distanța iar la ora 9.00 un claxon lung...

bijuterii
nadă
pescuit

Cancan Rădăuțean înființat în 1999 ; Copyright © 2022 radautiziar.ro | made by revomarketing.ro