Umblă vorba că peste 1500 de radauteni ameninţă că vor ieşi în stradă pentru a protesta împotriva traficului greu. O fi traficul greu dăunător, dar atâţia oameni la un loc nu se vor aduna nici dacă ar fi poftiţi la lopeţi cu mici şi poboace cu bere. Nu s-au mobilizat atâţia nici pentru activităţi mult mai domestice, însă zvonacul şi răspândacul s-a obişnuit deja să arate pisica
ori de câte ori pofteşte la câte o sponsorizare mai babană. Să fi uitat oare că pe vremea când ai lui erau pe val îşi făcea poze cu Berceanu, la intrarea în oraş, trasând imaginar o şosea de centură ? Nimic mai simplu decât să pasezi propriile nerealizări şi eşecuri în ograda rivalului, că doar o asemenea şosea nu se face în patru ani. Nu. Se face în câteva luni, în alte ţări şi la costuri evident mai mici, fără licitaţii de tipul autostrăzilor româneşti, subiect de băşcălie europeană. Cei care ar trebui să vadă pisica, adică beneficiarii transportului greu, plătesc impozite si taxe, care contribuie sănătos la bugetul local, cel care dacă ar fi drămuit şi chibzuit cheltuit, nu ar mai exista nici obiecţii din partea organelor de control şi ar ajunge banii pentru reparaţia străzilor. Nu—s prea mulţi ani de când o firmă importantă din municipiul reşedinţă, sătulă de câteva şicane şi-a mutat sediul social al firmei la Vaslui, evident cu tot cu taxe, iar sucevenilor lăsându-le doar reclamele şi produsele. Cu siguranţă calea pe care s-ar putea veni în ajutorul celor afectaţi de transportul greu nu este cea pe care s-a pornit, chiar dacă pentru a demonstra contrariul participanţii la zilele municipiului vor fi atenţi număraţi şi etichetaţi ca manifestanţi împotriva camionagiilor.
paftaua de centură