Paștele și distanțarea socială

Se știe că bucovineanul este om smerit și cu frică de Dumnezeu, aproape de biserică și de tradițiile ortodoxiei, păstrate cu sfințenie în ținutul mănăstirilor. Pandemia ne-a luat pe nepregătite, ca inundațiile, înzăpezirile, canicula și toate câte cu voia lui Dumnezeu s-au mai abătut peste noi. Bâjbâind dintr-o ordonanță în alta, guvernanții încearcă să stabilească reguli, să modifice canoane, protocoale și măsuri pentru ca sărbătoarea Paștelui să treacă peste noi cu cât mai puține urmări negative. Protocolul MAI-BOR prin care polițiști și jandarmi urmau să ne aducă nafura și lumina sfântă a fost amendat urgent de Iohannis. Într-o țară în stare de normalitate, nu necesitate, cei care conduc s-ar fi pus de acord înainte ca dispozițiile să ajungă către talpa țării, demonstrând experiența conducerii și nu conducere prin experiențe. Până la urmă, cu sau fără ajutorul lor, important este că biserica sălășuiește în noi, că lumina învierii stă în sufletul și cugetul fiecăruia, și va rămâne în istorie că Paștele din acest an ne va găsi în milioanele de biserici pe care le numim acasă. Ne-am obișnuit cu numeroase manifestări care marcau în această perioadă sărbătoarea, la Galeria de Artă, la Casa de Cultură, în școli și în biserici. Ne-am obișnuit să ciocnim un ou alături de întreaga familie. Ne-am obișnuit să ne vie copiii acasă. Ne-am obișnuit să vedem cimitirele inundate de lumânări și diminețile să răsară peste râuri de oameni ce-și duc coșurile sfințite spre casă. Ne-am obișnuit! Poate nimic nu va mai fi cum a fost sau poate viața ne va obișnui cu altele. Cu siguranță însă oricâte distanțe s-ar impune între noi și oricât de departe vom fi ținuți de biserici, nimic nu va putea zdruncina credința neamului și dacă nu ne vom putea vorbi, ne vom scrie și transmite în fel și chip „HRISTOS A ÎNVIAT!”

reluare 🙂