
În data de 06 august, în jurul orei 04.00, polițiștii de frontieră au depistat la aproximativ 300 de metri de linia de frontieră, spre Vicovu de Sus, trei cetățeni străini, care se deplasau spre interiorul țării. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că doi bărbați sunt cetățeni din Palestina, iar unul din Libia, având vârste cuprinse între 16 și 26 de ani. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de
trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar conform acordului de readmisie, persoanele au fost predate autorităților de frontieră din Ucraina în data de 08 august, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.