Connect with us

Hi, what are you looking for?

STIRI

Migranți depistați în apropierea graniței de nord

  În data de 17 octombrie,  poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina în cooperare cu lucrători din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava au  depistat pe raza comunei Ulma, județul Suceava, în apropierea frontierei de stat, trei cetățeni străini, care nu își justificau prezența în zona de frontieră.

Aceștia au fost conduşi la sediul Poliției de Frontieră pentru cercetări, unde, în urma verificărilor s-a stabilit că sunt din Algeria, au vârste între 29 și 20 de ani și că au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România.

Duminică, 17 octombrie,  în jurul orei 02.20, oamenii legii au depistat în zona de frontieră, pe direcția orașului Siret, doi cetățeni străini, care în urma verificărilor s-a stabilit că sunt din Sudan, au vârste de 23, respectiv 32 de ani și că au trecut ilegal din Ucraina în România.

 

În toate  cazurile se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, la finalul cercetărilor urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Distribuie și tu
Written By

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Alte articole

Ultimele cu video

Vezi care sunt țările participante, în acest an, la Festivalul Internațional de Folclor „ARCANUL” și cu ce trupe a semnat contract Primăria pentru zilele...

STIRI

Anul acesta prin grija administrației locale, Zilele municipiului Rădăuți se vor desfășura după un program de o amploare fără precedent. Pentru prima dată Mănăstirea...

STIRI

Dis de dimineață, pescarii și-au ocupat locurile pe standuri, au preparat momelile, au testat adâncimea și distanța iar la ora 9.00 un claxon lung...

bijuterii
nadă
pescuit

Cancan Rădăuțean înființat în 1999 ; Copyright © 2022 radautiziar.ro | made by revomarketing.ro