Connect with us

Hi, what are you looking for?

STIRI

Mesajul deputatului către președinte

Deputatul sucevean Cătălin Nechifor este de părere că „trebuie făcut acum ceva pentru Suceava la nivelul cel mai înalt”. Nechifor a adresat președintelui o scrisoare deschisă:

Domnului Klaus Werner Iohannis
Președintele României

Stimate domnule președinte,

Am ales calea acestei scrisori deschise după ce am urmărit cu foarte multă îngrijorare declarațiile domnului Nelu Tătaru, ministrul sănătății, cel care în după-amiaza acestei zile spunea, de la Constanța, că Suceava este un focar scăpat de sub control.

Am luat notă de declarația ministrului, ținând cont de faptul că domnia sa s-a aflat personal la Suceava de două ori în ultimele 12 zile, consider că este de datoria mea să vă solicit ajutorul, în numele celor peste 600000 de locuitori ai județului Suceava, mare parte dintre ei reîntorși recent din diaspora acasă.

Domnule președinte, ați vizitat de câteva ori Suceava și ați avut întotdeauna cuvinte frumoase la adresa noastră. Și știu și că sucevenii v-au apreciat!

Dar suntem acum într-o situație limită, scăpată de sub control și trebuie luate măsuri cu totul și cu totul excepționale. Am apreciat că unele lucruri au început să se miște, acțiuni pe care le cerusem chiar din data de 23 martie, când la Suceava erau doar 27 de cazuri confirmate. S-a declarat zonă de carantină întregul perimetru al municipiului Suceava, împreună cu cele 8 localități limitrofe. O echipă medico-militară a preluat controlul spitalului județean de la Suceava și face eforturi să repună lucrurile pe picioare după gravul accident biologic. Înțeleg că există medicamentele generice așa cum prevăd schemele de tratament Covid19. Măcar pentru o perioadă. Au fost aduse materiale de protecție individuală pentru cei din linia I-îi, iar în aceste zile se execută o amplă acțiune de dezinfecție cu militari și tehnică CRBN.

Dar nu cred că este suficient, pentru că cifrele sunt îngrijorătoare. Și suntem încă departe de vârful pandemiei. Spitalul suport Fălticeni a fost închis aproape în întregime, Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc a fost închis complet, iar la Spitalul Municipal Rădăuți sunt deja confirmate 3 cazuri de coronavirus.

Astăzi au venit 248 de rezultate pozitive, asta înseamnă că numărul personalului medical infectat cu Covid19 poate depăși cifra de 400, în condițiile în care la nivelul județului Suceava există deja 1215 cazuri confirmate și doar două persoane vindecate.

Domnule președinte, având în vedere cele arătate mai sus, ținând cont de faptul că numărul de paturi este de 1400 în Spitalul Județean fost de Urgență “Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, actual Spital Covid19, luând act de gravitatea declarației ministrului sănătății, așa cum am arătat mai sus, cunoscând dificultățile cu care se confruntă și personalul medical dar și pacienții din spital, vă adresez rugămintea să fiți de acord, în calitatea de Președinte al României și Comandant Suprem al Forțelor Armate Române, cu organizarea de îndată la Suceava a unui spital militar de campanie Covid19, pe modelul celor de la Otopeni sau Constanța.

Vă aduc la cunoștință că există soluții logistice și imobiliare, spații mari de genul sălilor de evenimente, cu toate utilitățile necesare preinstalate, unde să poată fi realizate circuitele medicale funcționale, să poată fi montate paturi, pereți despărțitori și echipamente medicale și unde să poată fi tratați pacienti Covid19 de către cadre medicale militare, Spitalul Județean Suceava urmând să își exercite activitatea medicală pentru care a fost gândit, cazurile de urgență și patologia generală, având la dispoziție cadrele medicale proprii.

În speranța că vă vom revedea la Suceava odată cu câștigarea acestei bătălii, primiți Domnule Președinte Klaus Werner Iohannis, expresia celei mai înalte recunoștințe.

Cătălin Ioan Nechifor
Deputat de Suceava

Suceava, 5 aprilie 2020

Distribuie și tu
Written By

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Alte articole

Ultimele cu video

Vezi care sunt țările participante, în acest an, la Festivalul Internațional de Folclor „ARCANUL” și cu ce trupe a semnat contract Primăria pentru zilele...

STIRI

Anul acesta prin grija administrației locale, Zilele municipiului Rădăuți se vor desfășura după un program de o amploare fără precedent. Pentru prima dată Mănăstirea...

STIRI

Dis de dimineață, pescarii și-au ocupat locurile pe standuri, au preparat momelile, au testat adâncimea și distanța iar la ora 9.00 un claxon lung...

bijuterii
nadă
pescuit

Cancan Rădăuțean înființat în 1999 ; Copyright © 2022 radautiziar.ro | made by revomarketing.ro