De-a lungul timpului s-a numit EGCL, SGCL, IGO, Gospodăria Comunală şi de fiecare dată "G"- ul a venit de la gospodar stârnind invidia celui care s-ar dori întâiul gospodin al urbei. Poate s-au întrebat unii care a fost moneda de schimb, atunci când ing.Nistor Tătar a revenit după câştigarea procesului, în funcţia de manager la Servicii Comunale. Noii membrii în A.G.A. şi în Consiliul de Administraţie, aleşi legal de această dată, ar fi putut să-l demită acum fără drept de contestaţii ori cumetrie şi totuşi funcţia retribuită generos (bârfesc unii despre aproape
8000 de lei) a revenit domnului Tătar. Da. Cam atât se zvoneşte că au descoperit cei de la Agenţia Naţională de Integritate că încasa şi şeful Poliţiei Locale, Romeo Răuţu, proptit de către primar în acelaşi fotoliu în incompatibilitate perfectă cu calitatea de funcţionar public. Cum apa trece dar pietrele rămân, Nistor Tătar a plecat în concediu şi în acest timp cu aprobarea Consiliului Local serviciul de salubritate al Municipiului Rădăuţi a trecut de la Societatea Servicii Comunale la Primăria Rădăuţi pentru că "aşa ne-a fost înţelegerea" după cum cum a afirmat primarul Aurel Olărean. Se va încheia oare războiul facturilor neachitate, datoriilor, compensărilor şi proceselor între cele două instituţii? Cât va dura înţelegerea şi armistiţiul? "Descentralizările" şi "externalizările" unor servicii făcute până acum sub marca Olărean au căzut greu la stomacul rădăuţenilor. Preţul apei s-a dublat după ce ne-am procopsit cu A C.E.T poftit la borşul nostru tot de către primar, pe când ne explica că apa celor de la Comunale nu este potabilă, dar ne monta prin oraş cişmele publice din care să ne răcorim la vreme de caniculă din aceeaşi conductă. Tot rădăuţenii au fost cei care au întregit numărul de locuitori care nu-i ieşeau la socoteală domnului Flutur în AJAC, pentru accesarea fondurilor europene menite să susţină activităţile ACET. Evident că a prins bine afirmaţia primarului cum că jumătate de municipiu nu este racordat lă apă, omiţând însă să precizeze că deţin surse de apă proprii. Astăzi, acelaşi primar ameninţă şi blamează ACETU-ul. A trebuit să treacă tot la Primărie şi serviciul de spaţii verzi pentru ca rădăuţeanul să facă cunoştinţă cu noile trenduri în moda tunsorilor de arbori. Echipaje mega competente, probabil aceiaşi deranjaţi de parfumul teilor din faţa Colegiului Hurmuzachi, mi-au transformat în stâlpi cu rădăcini nucul, cireşul, liliacul şi mărul din faţa blocului. Ce să mai amintim de serviciul de ecarisaj, preluat şi acesta de la Comunale ca să umplem târgul de lătrători, fătători prin scările de bloc exportând canibalismul canin în clipuri virale pe YOUTUBE pe când autorităţile ridică neputincioase din umeri dorind acum să angajeze o firmă din Braşov. Nu vă miraţi, aleşii dumneavoastră discută amical, se ceartă, se înjură, hilar sau halucinant, se oferă să "facă trotuarul" sau să angajeze stomatologi care să scoată dinţii maidanezilor, în locul soluţiei de castrare, pentru că la spital vin oameni muşcaţi, nu violaţi de câini. Ei sunt cei care conduc oraşul, au indemnizaţii, vă reprezintă interesele (lor), pentru ei v-aţi deranjat să intraţi în cabina de vot. Pe umerii lor apasă responsabilitatea luării deciziilor care vă vor influenţa. Glumeam! Ce eu n-am voie?
deserviciul de salubrietate
