Între pană și cazma

Fără îndoială că despre „luceafărul poeziei”, „poetul național” ori „poetul nepereche”, s-au scris mii de tomuri, tone de referate, comunicări și cercetări științifice cu duiumul, interpretări și reinterpretări ale poemelor, traduceri și chiar prelucrări muzicale. De câteva decenii eminescologii îi cercetează și interpretează scrierile, viața, implicațiile poetice, politice, jurnalistice, viața amoroasă și moartea. De-a lungul timpului am tot auzit despre crima din interes politic, nebunie, sifilis, dublă personalitate și altele, parcă an de an mai amănunțit și detaliat, redescoperite și argumentate de cercetători și lingviști, mulți dintre ei afirmând că a fost o stea efemeră, mult prea strălucitoare și născută prea devreme pentru epoca în care a trăit. Probabil dacă steaua lui ar mai trece odată pe deasupra noatră, s-ar stinge brusc. Nu cred că i-ar place cele auzite astăzi, cum nu s-ar mândri probabil că îl citim tot mai puțin și-l comentăm tot mai mult. Poeziile lui s-au scris cu pana și din păcate, în zilele noastre vorbesc uneori despre ele, vajnici suflecați și înarmați cu cazmale tocite în limba română, ca să nu mai spun de organizările cu participarea elevilor „de bună voie și silite de împrejurări”, pentru care opera poetului se dezbate între „candy crush” pe mute și surf on facebook.