În şedinţa Consiliului Local, aprobând rectificarea sumelor alocate din buget pentru învăţământ, consilierii Grijincu şi Carcalete nu au votat deoarece sunt cadre didactice şi se află în conflict de interese. S-a mai abţinut de la vot, Traian Andronachi şi el în incompatibilitate, având rude de gradul I cu funcţii de conducere în şcoală.
Tot în incompatibilitate şi în aceeaşi şedinţă, când au votat rectificarea bugetului UAT şi modificarea listei obiectivelor de investiţii, dr. Radu Cezar, director medical la Spitalul Rădăuţi şi viceprimarul Dumitru Ciubotariu au votat îngroşând numărul majorităţii necesare. Ba chiar mai mult, din ciclul "cu mâna mea votez cât vreau" aleşii au repetat procedura de vot până la rezultatul satisfăcător. Satisfăcător pentru unii, cerberi la poarta legalităţii care au considerat mai oportun să angajeze un avocat plătit să descâlcească încurcăturile neaveniţilor, decât să aprobe scăderea preţului gigacaloriei sau titlul de cetăţean de onoare unui eminent profesor rădăuţean, chiar de ziua Bucovinei. Lesne de înţeles aşadar că ideile oricât ar fi de bune, legale sau benefice, se diluează şi devin neinteresante dacă laurii şi meritele nu-l împodobesc pe cel mai iubit fiu al poporului, unicul şi inegalabilul, omul de neînlocuit şi întâiul exemplu al urbei.
daca nu eu atunci…când
