Grupa operativă a I.S.U. „Bucovina” Suceava, condusă de inspectorul şef, colonelul Ion Burlui, Detaşamentele de pompieri Rădăuţi, Suceava şi Fălticeni, Gărzile de intervenţie Siret, Vicovu de Sus, Solca şi Gura Humorului (97 pompieri militari), împreună cu Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă ale localităţilor Grăniceşti, Milişăuţi, Frătăuţii Noi, Arbore, Todireşti şi Volovăţ (23 pompieri civili), cu 26 de autospeciale, au intervenit pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la centrala termică a unei fabrici de reşapare anvelope, din satul Slobozia, comuna Grăniceşti. Pentru asigurarea perimetrului au venit în sprijin 34 de jandarmi şi 10 poliţişti.La sosirea echipajelor, ardeau clădirea centralei termice, anvelope depozitate în stive lângă hala vulcanizare şi în curtea acesteia, şi combustibil lichid deversat din patru rezervoare de alimentare ale centralei termice. Exista pericolul de explozie în întreaga fabrică, cu implicaţii asupra vecinătăţilor, din cauza prafului de cauciuc acumulat în secţia de producţie care are interval foarte larg de explozie, precum şi din cauza rezervoarelor de combustibil lichid ale centralei termice. Totodată, exista pericolul extinderii incendiului la întreaga hală de producţie, care are o suprafaţă de aproximativ 10.000 de metri pătraţi, precum şi la depozitul exterior de anvelope, fapt ce ar fi avut repercusiuni grave asupra mediului şi vecinătăţilor (localităţile Slobozia şi Milişăuţi, Gara Milişăuţi, DN 2 – E85 etc.). Incendiul a fost lichidat la ora 12.30, pompierii militari rămânând şi după această oră să supravegheze arealul, pentru prevenirea reaprinderii focarelor. Au ars scurgeri de combustibil lichid din rezervoarele centralei termice, pe o suprafaţă de aproximativ 2.000 mp şi stive de anvelope, cu o înălţime de aproximativ trei metri, dispuse pe o suprafaţă de aproximativ 900 mp. S-au degradat clădirea centralei termice, utilaje şi instalaţii din hala vulcanizare, pereţii halei, pe o suprafaţă de 200 mp şi izolaţia clădirii, pe o suprafaţă de 50 mp. Din primele cercetări, a rezultat că focul a izbucnit din cauza sistemului de alimentare al cazanului centralei termice, care prezenta scurgeri de combustibil lichid. Datorită intervenţiei prompte a pompierilor flăcările au fost localizate şi lichidate, pericolele fiind înlăturate. S-au salvat hala de producţie şi depozitul de cauciucuri. Echipajul SMURD, din cadrul Detaşamentului de pompieri Rădăuţi, a acordat asistenţă medicală unei persoane civile, Gabriel H, în vârstă de 42 de ani, care a acuzat o criză de astm bronşic. Bărbatul a refuzat transportul la spital.
ISU