Detaşamentul de pompieri Rădăuţi şi Gărzile de intervenţie Siret şi Vicovu de Sus au intervenit, cu şapte autospeciale, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la un bloc de locuinţe sociale, care deservea 10 familii, aparţinând Primăriei municipiului Rădăuţi. La sosirea militarilor, ardea acoperişul de tip mansardă, existând pericolul de propagare la întreaga construcţie, un dispensar medical şi alte clădiri învecinate. Incendiul a fost lichidat la ora 18.25. Au ars un apartament aflat în podul blocului, format din două camere şi bucătărie, obiecte de mobilier, aparatură electrocasnică şi acoperişul clădirii, construit pe astereală din lemn şi acoperit cu tablă zincată, pe o suprafaţă de aproximativ 200 metri pătraţi. Din primele cercetări, a rezultat că incendiul a izbucnit din cauza jarului sau scânteilor provenite din coşul de evacuare a fumului, neizolat corespunzător faţă de materialele combustibile. Militarii au salvat din calea flăcărilor restul blocului de locuinţe, dispensarul şi clădirile învecinate. În urma incendiului, nu s-au înregistrat victime omeneşti.
ISU Suceava