Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Brodina, jud. Suceava, au confiscat peste 82.000 de pachete de ţigări de provenienţă ucraineană şi R.Moldova, care au fost descoperite la aproximativ 50 m de frontiera de stat cu Ucraina, abandonate pe un drum forestier . Mati, 04 decembrie a.c., în jurul orei 03.30 o patrulă a poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului PF Brodina, ITPF Sighetu Marmaţiei, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice, a descoperit, la aproximativ 50 m de frontiera de stat, abandonate pe un drum forestier, mai multe colete voluminoase, învelite în folie neagra, ce conțineau țigări.
La cercetarea terenului s-a constatat că este vorba de 164 de baxuri cu ţigări. În urma inventarierii acestora a rezultat cantitatea de 82.150 pachete de ţigări de provenienţă ucraineană şi R.Moldova, în valoare de 808.500 lei (aproximativ 180.000 euro).
Polițiștii de frontiera au procedat la monitorizarea zonei, concomitent cu dispunerea unor masuri specifice pentru identificarea persoanelor implicate, totodată fiind informate autoritățile de frontiera ucrainene, în vederea cercetării în comun a evenimentului.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă în formă agravantă iar întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării.