Igienizare la insula discordiei

Când definiția de „patron” a pătruns pe meleagurile noastre, a început să diferențieze clase sociale, să sape șanțuri între generații și prăpăstii între bogați și săraci. Dacă la început se înghesuiau mai toți să devină patroni, astăzi posturile la stat sunt vânate, pline de bonificații și „lejere”, față de strictețile sectorului privat. Cum te simți însă, ca proprietar, când ai ajuns să-ți măture comunitatea prin curte? Patron? Proprietar? Mare gospodar! Diverse acțiuni, patronate de voluntari sau de edilii orașului încearcă să facă un minim de curățenie, pe o proprietate în paragină, cu un statut juridic încâlcit în spatele unor maldăre de hârtii, procese, datorii și imputații. Șituația de fapt blochează un proiect pentru dezvoltarea zonei. O fostă terasă  provizorie, din lemn, umplută cu beton fără nicio autorizație de construcție,  concesiuni vândute ilegal, procese și termene fără soluții, un parc de a cărui curățenie trebuia să se ocupe „patronul” de pe insulă, cam asta este radiografia neputinței și a unui lung șir de întrebări: – de ce nu se demolează construcțiile ilegale, pe cheltuiala celor care le-au făcut? Pe alocuri malurile insulei s-au surpat, datorită greutații construcției.  Ce se așteaptă? Până când curățenia trebuie făcută pe banii contribuabililor?  Dincolo de voluntariat, hărnicie, curățenie, fapte bune, etc. stau de fapt dosarele închise cu matrapazlâcuri profitabile, ale unor patroni de carton cu gunoaie sub preș.