În anul 1985, la Vatra Dornei, un grup de iubitori de munte a înființat clubul montan Gențiana. Mai târziu, în 1998 s-a înființat Serviciul Public Salvamont Vatra Dornei, care de atunci funcționează ca serviciu integrat în cadrul primăriei municipiului. Ca echipă de prim răspuns, Salvamont Vatra Dornei acționează bazându-se pe 12 persoane, atât angajate cât și voluntari, din care 8 atestate.
Pe lângă aceasta, Serviciul Salvamont Vatra Dornei se ocupă de administrarea pârtiei de schi Veverița din Vatra Dornei, de pregătirea pe sezonul de iarnă a traseelor montane accesibile -căci sunt câteva trasee deschise tot timpul anului – și de activitatea centrului de informare și de promovare a turismului din localitate.
Recent, Asociația Salvatorilor Montani din Vatra Dornei a primit o sponsorizare din partea firmei Holzindustrie Schweighofer constând în camere video de monitorizare care vor fi amplasate pe raza parcului, precum și în masivul Giumalău și Vârful Bârnărel, servind mai multor scopuri. Vasile Varvaroi, coordonatorul proiectului din partea Holzindustrie Schweighofer precizează: „Noi, cei din echipa Holzindustrie Schweighofer, facem tot ceea ce ne stă în putere pentru a ne asigura că aceste habitate naturale sunt protejate acum și pe termen lung. Acesta este unul dintre motivele pentru care Holzindustrie Schweighofer s-a angajat în mod voluntar să nu achiziționeze lemn din zonele tampon ale parcurilor naționale, chiar dacă exploatarea este permisă în aceste zone.”
Alte articole
Ultimele cu video
Vezi care sunt țările participante, în acest an, la Festivalul Internațional de Folclor „ARCANUL” și cu ce trupe a semnat contract Primăria pentru zilele...
STIRI
Anul acesta prin grija administrației locale, Zilele municipiului Rădăuți se vor desfășura după un program de o amploare fără precedent. Pentru prima dată Mănăstirea...
STIRI
Dis de dimineață, pescarii și-au ocupat locurile pe standuri, au preparat momelile, au testat adâncimea și distanța iar la ora 9.00 un claxon lung...
Pamflet
12/10/2018 at 19:48
Cel mai bine ar fi să plece de unde a venit sau mai bine , la dracu. De ce naiba nu belește pădurea din țara lui de baștină? După zece ani în care a fentat legile românești, a tăiat ilegal , a semănat discordie între proprietarii de pădure, a mituit și ne-a luat la mișto, face acum pe filantropul ! Nu avem nevoie de nimic de la firma aceasta nenorocită , să plece !