În scopul perfecționării continue a pregătirii pentru gestionarea situațiilor de urgență, pe 29 mai 2024, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava a organizat şi desfăşurat, în cooperare cu compania EGGER, un amplu exerciţiu cu forţe şi mijloace în teren. Simularea a vizat verificarea pregătirii pentru intervenţie şi aplicarea Planului Roşu de Intervenție în cazul producerii unei incendiu la fabrica de adezivi EGGER, soldat cu multiple victime.
În vederea desfăşurării operaţiunii în condiţii similare unei intervenţii reale, la locul producerii evenimentului au fost mobilizaţi, gradual, peste 90 de pompieri militari din cele cinci detașamente ale ISU Suceava, care au intervenit cu diverse autospeciale și ambulanțe SMURD, fiind sprijiniți de cadre medicale ale Serviciului de Ambulanță, substația Rădăuți.
Echipajele SPSU EGGER și pompierii militari au desfășurat simultan operațiuni de evacuare a victimelor, de localizare și lichidare a incendiului, de facilitare a intervenției echipajelor medicale și de transport al persoanelor rănite la Punctul Medical Avansat. Întreaga activitate, care a durat peste 90 de minute, a fost coordonată prin Punctul de Intervenție Mobilă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
„Exercițiul desfășurat la fabrica noastră reprezintă un pas important în asigurarea pregătirii noastre pentru intervenția în situații de urgență. Ne implicăm activ în asigurarea siguranței la locul de muncă și colaborăm strâns cu autoritățile pentru a crea un mediu de lucru sigur pentru angajații noștri, pentru comunitatea unde ne desfășurăm activitatea” a adăugat Ovidiu Petroșel, director al fabricii de adezivi EGGER.