Connect with us

Hi, what are you looking for?

STIRI

”Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți – mobilități în cadrul proiectului Erasmus+

Anul școlar 2023-2024 este al treilea an de mobilități în cadrul proiectului Erasmus+ la care participă elevi și profesori de la C.N. ”Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți. În acest an, prin intermediul coordonatorului proiectului, prof. Raluca Nanu, colegiul nostru are ca parteneri o școală din Italia și una din Spania.
În perioada 5-9 februarie, șase elevi de la C.N.E.H. și doi profesori însoțitori, Raluca Nanu și Cristina Anfimov, au desfășurat activități în cadrul primului schimb de experiență, care a avut loc la ITC ”Carlo Alberto Dalla Chiesa”, Partinico, Sicilia.
Elevii noștri au fost cazați în familiile a șase elevi italieni implicați în proiect. Astfel au avut ocazia de a cunoaște mai bine modul de viață al sicilienilor, relațiile de familie, obiceiurile, specificul gastronomic. Activitățile s-au desfășurat atât în instituția de învățământ din Partinico, cât și în afara școlii. Gazdele ne-au prezentat școala și au vorbit despre domeniile principale de care sunt interesați elevii: IT-ul, sportul, muzica, dansul, educația prin teatru. Activitățile din afara școlii au vizat vizitarea orașului Partinico și a împrejurimilor, obiective turistice din Palermo și situl arheologic de la Segesta.
Gazdele au fost în permanență alături de noi, atât în timpul activităților din proiect, cât și în timpul liber, oferindu-ne oprtunitatea de a cunoaște oamenii, cât și locurile.
”Am așteptat plecarea în Erasmus pentru mult timp. În primul rând m-a impresionat peisajul, în Partinico, unde am locuit pentru o săptămână; priveliștea era superbă, cu munții într-o parte, iar marea în cealaltă. În săptămâna în care am stat acolo am avut plăcerea de a vizita locuri precum Palermo, Castellammare, Segesta și Borgo Parrini. Sicilienii mi-au arătat cât de diferiți pot fi oamenii și cât de mult te pot schimba persoanele cu care te înconjori. Familia mea gazdă a fost una foarte amabilă, asigurându-mi orice lucru de care aveam nevoie. M-am simțit ca o adevărată parte a familiei. La școala m-am distrat, făcând cunoștință cu elevi atât italieni, cât și spanioli. Deși a existat o barieră de limbă și nu a fost foarte ușor să ne comunicăm dorințele și sentimentele, am făcut amintiri frumoase și m-am bucurat să interacționez cu oameni din diverse culturi.” (Laura Curea, clasa a XI-a)
”Sunt extrem de recunoscătoare pentru că am avut posibilitatea de a participa în acest proiect Erasmus. Persoanele pe care le am întâlnit vor avea mereu un loc special în sufletul meu, iar experiențele trăite aici nu pot fi comparate cu nimic altceva. Am văzut stilul de viață autentic sicilian, deosebit de orice altă cultură, fiind astfel martoră atât la aspectele pozitive, cât și la cele negative. Acest schimb m-a învățat multe lucruri; toleranța, răbdarea și empatia sunt doar câteva dintre acestea. Totuși, probabil ce mai important lucru este faptul că nu trebuie să generalizăm și să judecăm un om sau un loc, pe baza aparențelor.” (Denisa Gheorghiță, clasa a IX-a)
”Un rol important în desfășurarea proiectului Erasmus, poate chiar cel mai important, îl constituie relaționarea cu ceilalți. În ciuda barierei lingvistice, oamenii pe care am avut prilejul să-i întâlnesc au fost calzi, deschiși și m-au făcut să mă simt binevenită. Am rămas impresionată de peisajele minunate pe care locuitorii Siciliei le au, de la munții înalți și numeroși la marea albastră și calmă ce înconjurau orașul. Nu voi uita această experiență, în special oamenii pe care i-am cunoscut și care mi-au devenit prieteni!” (Ariana Teleagă, clasa a X-a)
”A fost o călătorie fascinantă și plină de amintiri prețioase. Gazda mea a fost un element esențial al acestei aventuri, fiind extrem de fericită că am avut oameni atât de ospitalieri și prietenoși în jurul meu. Întâlnirea cu persoane noi a deschis uși către prietenii strânse și conexiuni autentice, iar aceste legături au devenit un aspect esențial al experienței mele Erasmus.” (Andrada Senegeac, clasa a XI-a)
”Pot spune că în urma acestei călătorii simt că m-am dezvoltat pe plan personal și am realizat unele aspecte de care nu eram conștientă inițial. Există o mulțime de diferențe culturale și un stil de viață deosebit comparativ cu cel din România, care m-au făcut atât să admir orașul Partinico în care am stat și Sicilia în general, cât și să apreciez mai mult ceea ce am acasă. Membrii familiei gazdă a făcut tot posibilul să mă simt cât mai confortabil, în ciuda faptului că nu cunoșteau limba engleză. Chiar și așa, săptămâna petrecută alături de ei a fost una memorabilă și îmi doresc să țin legătura cu toți oamenii unici pe care i-am cunoscut acolo.” (Amelia Asiminei, clasa a XI-a)
”Din fericire, pot constata faptul că mi s-a oferit șansa să analizez în detaliu stilul de viață al locuitorilor orașului Partinico din Sicilia, Italia, lucru ce nu ar fi fost posibil fără gazdele mele ce m-au tratat constant asemenea unui membru al familiei. Deși diferențele între stilurile de viață sunt foarte mari, am făcut tot posibilul să mă adaptez și să accept schimbarea.” (Melania Neamțu, clasa a XI-a)

Distribuie și tu
Written By

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Alte articole

Ultimele cu video

Vezi care sunt țările participante, în acest an, la Festivalul Internațional de Folclor „ARCANUL” și cu ce trupe a semnat contract Primăria pentru zilele...

STIRI

Anul acesta prin grija administrației locale, Zilele municipiului Rădăuți se vor desfășura după un program de o amploare fără precedent. Pentru prima dată Mănăstirea...

STIRI

Dis de dimineață, pescarii și-au ocupat locurile pe standuri, au preparat momelile, au testat adâncimea și distanța iar la ora 9.00 un claxon lung...

Anunturi

cu generator de ioni negativi, telecomandă  și temporizator. 350 lei VideoStudio-Producție Rădăuți tel:072.898.5298 Distribuie și tu

bijuterii
nadă
pescuit

Cancan Rădăuțean înființat în 1999 ; Copyright © 2022 radautiziar.ro | made by revomarketing.ro