Connect with us

Hi, what are you looking for?

STIRI

EGGER Romania a amenajat primul loc de joacă din localitatea Satu Mare în cooperare cu Primăria comunei

Începând cu luna aprilie 2022 copiii din întreaga comunitate din Satu Mare se vor putea juca la locul de joacă din apropierea Școlii Gimnaziale Satu Mare, amenajat cu sprijinul companiei EGGER. Ne implicăm astfel în viața comunității din care facem parte, unde copiii angajaților noștri trăiesc și se joacă.
Amenajarea spațiului de joacă este rezultatul discuțiilor dintre EGGER și reprezentanții comunei Satu Mare și a constat în achiziționarea și montarea unor echipamente specifice: un complex de tobogane, două leagăne, un carusel, trei jucării pe arc. Suprafața a fost acoperită cu pardoseală din dale de cauciuc. Au mai fost adăugate câteva piese de mobilier urban (două bănci și un coș de gunoi) și un panou cu reguli de joacă.
Ne-am dorit să repetăm experiența din 2021, când am amenajat la Dornești, primul loc de joacă din comunitate. Am găsit în reprezentanții administrației din Satu Mare deschiderea pentru a amenaja acest loc de joacă destinat copiilor. Este o inițiativă ce aparține în egală măsură companiei, cât și angajaților noștri, având în vedere că o parte dintre ei sunt locuitori ai comunei Satu Mare”, a declarat Alina Chifan, directorul de Vânzări al EGGER Romania.
Primăria a pregătit terenul, iar compania EGGER a sponsorizat echipamentele și serviciile de instalare a acestora, în valoare totală de 22.000 Euro. Din momentul finalizării amenajării, locul de joacă este în administrarea Primăriei Satu Mare.

Distribuie și tu
Written By

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Alte articole

Ultimele cu video

Vezi care sunt țările participante, în acest an, la Festivalul Internațional de Folclor „ARCANUL” și cu ce trupe a semnat contract Primăria pentru zilele...

STIRI

Anul acesta prin grija administrației locale, Zilele municipiului Rădăuți se vor desfășura după un program de o amploare fără precedent. Pentru prima dată Mănăstirea...

STIRI

Dis de dimineață, pescarii și-au ocupat locurile pe standuri, au preparat momelile, au testat adâncimea și distanța iar la ora 9.00 un claxon lung...

bijuterii
nadă
pescuit

Cancan Rădăuțean înființat în 1999 ; Copyright © 2022 radautiziar.ro | made by revomarketing.ro