Miercuri, 31 martie, în jurul orei 23.20, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Siret în cooperare cu lucrători ai Poliției Orașului Siret au depistaț doi cetățeni străini care se deplasau pe jos, pe raza localității Siret. Întrucât cei doi bărbați nu aveau documente asupra lor și nu își justificau prezența în zonă, au fost conduși la sediul Poliției de Frontieră pentru cercetări, unde, în urma verificărilor s-a stabilit faptul că sunt cetăţeni din Maroc, ambii în vârstă de 20 de ani. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar conform procedurilor legale, cei doi cetățeni străini au fost predați autorităților de frontieră ucrainene, în baza acordului de readmisie.
