Începând de marți, 21 iunie 2022, dl. Dan Vatră nu mai este managerul Spitalului municipal „Sfinții doctori fără de arginți Cosma și Damian”. Demisia domniei sale a fost aprobată astăzi, 20 iunie, de primarul Bogdan Loghin. Referitor la acest aspect, primarul a declarat:
„- Mereu mi-am dorit ca această funcție să fie depolitizată și ocupată de un medic, pentru că ar fi cel mai în măsură să gestioneze o situație din domeniul sănătății. Acum s-a ivit ocazia și îmi pun mari speranțe în tânărul dr. Flaviu Sima (foto), medic anestezist al acestei unități, care a stat în prima linie a pandemiei, într-o perioadă foarte grea pentru Spital. D-lui Dan Vatră nu pot decât să-i mulțumesc pentru întreaga activitate și să precizez, pentru a nu exista eventuale comentarii sau suspiciuni, că la baza acestei demisii nu a stat niciun element conflictual, ci s-a petrecut în condiții amiabile, în urma discuțiilor cu dumnealui. Urez succes noului manager și aștept rezultate, pentru că este foarte mult de muncă.”
