Connect with us

Hi, what are you looking for?

Ultimele

DIN NEAMUL LUI PĂCALĂ

{jcomments on}Tocmai când mă gândeam că am rămas nepăcălit fac cunoştinţă cu noile creşteri de preţuri, intrate în vigoare odată cu ziua păcălelilor şi mi-aduc aminte de neamul lui Păcală. Unii băieţi deştepţi se laudă că au păstrat vechile preţuri, dar pe ambalajele bine cunoscute apare, ceva mai discret, cantitatea redusă cu 10, 20 gr. după caz. Alţii au afişat noile preţuri pe cantităţi unitare şi evident că pare mai ieftin, când mic de tot pe etichetă sau pe meniuri apare scris – preţul/50 gr. Păcăliţi dar fără glume au fost şi cei care părăsind spitalul au primit nota de plată ca de la hotel şi umblă vorba că dacă ăla micu, care a semnat năzbâtia asta cu pedagogii de la UE, mai rămânea pe lângă timonă, chitanţele astea nu s-ar fi oprit la cinci sau zece lei, pentru că dacă tot îţi aduci medicamente de acasă şi dacă tot împrăştii “bonusuri” personalului, la faza asta merge şi-o factură. Avem o taxă de drum inclusă în preţul benzinei, o alta ecologică, o taxă de ro vignetă – adică tot pentru drum, şi încă câteva, pentru că tariful de la pompă e încă o păcăleală faţă de preţul real al ţiţeiului prelucrat. Până şi clima a avut glume în program anul acesta, la trei luni de iarnă trăite hop şi a patra ca bonus. Inflaţie, criză, devalorizare, scumpiri şi evident şomaj ori salarii mici. În situaţii de criză infracţionalitatea creşte şi paradoxal cel care a furat ca să mănânce, zâmbeşte de după gratii pentru că acum primeşte mâncare gratis. Statul cheltuie pentru un deţinut de zece ori mai mult decât pentru un copil orfan. În timp ce micuţii năpăstuiţi nu au bani de haine sau de rechizite, puşcăriaşii au televizoare în celule, internet şi telefoane mobile şi trag păcăleli, naivilor, nu doar de întâi aprilie umplându-şi conturile cu mii de euro. Local se aprobă: bugetul, construirea centrului civic, pistelor pentru biciclete, renovarea acoperişului de la Hurmuzachi, centrul pentru informarea turiştilor, finalizarea şcolii din cartierul Obor, înfiinţarea altor parcări de cartier şi multe altele, păcăleli sau nu. 
Nu mi-am propus să trec în revistă cantitatea de ţepe şi păcăleli abătute pe cap de locuitor, dar dacă tot suntem la subiect amintesc doar de melodia celor de la Cassa Loco – “Ce bine îmi pare că ai luat ţeapă”, devenită şlagăr local, imediat după o campanie electorală, întrebându-mă acum retoric: -… şi cine oare a luat ţeapă???

gluma de mestecat

 

 

Distribuie și tu
Written By

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Alte articole

Ultimele cu video

Vezi care sunt țările participante, în acest an, la Festivalul Internațional de Folclor „ARCANUL” și cu ce trupe a semnat contract Primăria pentru zilele...

STIRI

Anul acesta prin grija administrației locale, Zilele municipiului Rădăuți se vor desfășura după un program de o amploare fără precedent. Pentru prima dată Mănăstirea...

STIRI

Dis de dimineață, pescarii și-au ocupat locurile pe standuri, au preparat momelile, au testat adâncimea și distanța iar la ora 9.00 un claxon lung...

bijuterii
nadă
pescuit

Cancan Rădăuțean înființat în 1999 ; Copyright © 2022 radautiziar.ro | made by revomarketing.ro