Connect with us

Hi, what are you looking for?

Ultimele cu foto

CU MINGEA PRINTRE STRĂCHINI

nikodemusDoar câteva zile ne mai despart de finala campionatului rădăuţean de minifotbal, dotat cu trofeul Nikodemus. Odată cu mingi, tricouri şi alte surprize oferite ca în fiecare an de către organizatorul Costel Babiuc, populaţia va avea parte de un concert în aer liber la care au fost deja anunţate VUNK, ANTONIA şi VOLTAJ plus focul de artificii intrat deja în tradiţie. De această manifestare de succes, Primăria a legat de câţiva ani şi TÂRGUL OLARILOR ce se desfăşura la început în tandem cu Arcanul şi zilele municipiului. Deşi zvonuri mediatice  au alimentat prezenţa lui Calin Goia şi a trupei VOLTAJ la nunta anului, la mezina preşedintelui, omul de afaceri Costel Babiuc infirma acestea şi ne asigura că totul se va desfăşura conform programului. Nu încape nici o îndoială că şi pentru Târgul Olarilor, organizatorii vor face tot posibilul ca acesta să se desfăşoare în bune condiţiuni, deşi dacă este să cităm JURNALUL.ro, maestrul Florin Colibaba, piesa de rezistenţă a ceramicii din Bucovina s-a lăsat de meserie şi a ales drumul străinătăţii, probabil şi datorită faptului că nu s-a regăsit pe lista consilierilor PDL după campania electorală. Şi la această ediţie vor fi nelipsite maşinuţele, tiribombele, trenuleţele, tarabele cu afumături, multă bere şi decibelii de “muzică bună”, menite să-i distreze pe rădăuţeni dar mai ales pe cei din comunele învecinate.
Henţ cu mâna

Distribuie și tu
Written By

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Alte articole

Ultimele cu video

Vezi care sunt țările participante, în acest an, la Festivalul Internațional de Folclor „ARCANUL” și cu ce trupe a semnat contract Primăria pentru zilele...

STIRI

Anul acesta prin grija administrației locale, Zilele municipiului Rădăuți se vor desfășura după un program de o amploare fără precedent. Pentru prima dată Mănăstirea...

STIRI

Dis de dimineață, pescarii și-au ocupat locurile pe standuri, au preparat momelile, au testat adâncimea și distanța iar la ora 9.00 un claxon lung...

STIRI

Consiliul Local Rădăuți a adoptat marți,  cu 11 voturi, un proiect de hotărâre pentru revocarea membrilor consiliului de administrație ai  Servicii Comunale SA. Consilierul...

Cancan Rădăuțean înființat în 1999 ; Copyright © 2022 radautiziar.ro | made by revomarketing.ro