Viorel-Cornel Cîrstean, din clasa a XI-a E, sub coordonarea doamnei prof. Maria Epatov, a câștigat PREMIUL al III-lea la Concursul Internațional de Dramaturgie „Matei Vișniec”, aflat la a VII-a ediție. Cornel s-a înscris în concurs cu piesa „Alegeri dificile”, care tratează, într-o manieră matură, o problemă de natură morală: a alege între familie și patrie, pe de o parte, și iubire, pe de altă parte. Cu o scriitură plină de vervă, dar și emoționantă în același timp, Cornel a surprins, în textul său, fragilitatea ființei umane în toată complexitatea sa. Jurizarea a fost realizată de însuși marele dramaturg contemporan rădăuțean stabilit la Paris, împreună cu scriitorul Alexandru Ovidiu Vintilă, președintele Uniunii Scriitorilor, filiala Suceava. Primele două locuri au fost ocupate de elevi din Târgu-Jiu și Bacău, iar premiile au fost generoase, în valoare de câte 1000, 500 și, respectiv, 300 de euro.
