În ziua de 30.03.2011, Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava a primit o delegaţie din partea Biroului Înaltului Comisariat O.N.U. pentru Refugiaţi (UNHCR) în România. În cadrul vizitei, membrii delegaţiei, conduse de Reprezentantul UNHCR în România, Machiel Salomons, s-au întâlnit cu conducerea I.J.P.F. Suceava
reprezentată de domnul comisar şef de poliţie Ciorteanu Cezar, unde le-a fost prezentat fenomenul migraţionist şi trecerile ilegale din zona de responsabilitate, situaţia statistică privind persoanele depistate la frontieră care depun cereri de azil, precum şi cadrul legislativ care reglementează această problematică. În cadrul şedinţei de lucru s-a mai discutat despre activitatea desfăşurată de I.J.P.F Suceava, securizarea frontierei, dotările poliţiei de frontieră, modalitatea de supraveghere şi control al frontierei de stat, precum şi cooperarea cu grănicerii ucraineni. Activitatea a continuat la I.J.P.F. Suceava cu vizita la Punctul de Trecere a Frontierei Siret, unde membrii UNHCR au avut ocazia de a observa modul în care se efectuează controlul la frontieră conform cerinţelor Uniunii Europene, echipamentul din dotare, precum şi modul de cooperare cu instituţiile care desfăşoară activităţi în cadrul punctului de trecere a frontierei. Programul a continuat astăzi cu o vizită la Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil – Rădăuţi, unde a avut loc o întâlnire cu managementul Centrului, precum şi cu persoanele de interes pentru UNHCR cazate aici.
Ofiţer relaţii publice
Comisar de poliţie, Poroch-Seriţan Ilie,