Connect with us

Hi, what are you looking for?

STIRI

Cetățean ghanez depistat în PTF Siret cu permis de conducere fals

Polițiștii de frontieră suceveni efectuează cercetări cu privire la un cetățean ghanez care a prezentat, pe sensul de ieșire din România, un permis de conducere cu însemnele autorităților din Republica Ghana, fals.

În data de 21 aprilie, la ora 12.10  în Punctul de Trecere a Frontierei Siret s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de ieșire din România, un cetățean din Republica Ghana. Bărbatul în vârstă de 31 de ani, conducea un autoturism înmatriculat în Ucraina.

La solicitarea colegilor noștri, acesta a prezentat la control și un permis de conducere, având însemnele autorităților din Republica Ghana. În urma verificărilor suplimentare, polițiștii de frontieră au constatat că permisul de conducere prezentat la control nu este un document autentic, întrucât nu îndeplinește condițiile de formă și de fond.

În legătură cu cele constatate, cetățeanul în cauză a declarat că nu are cunoștință despre faptul că permisul de conducere este fals. Acesta a menționat că ar fi pierdut permisul original și i-ar fi solicitat mamei sale să se adreseze autorităților din Republica Ghana pentru eliberarea unui nou permis de conducere. Ulterior  mama acestuia i-a trimis documentul solicitat prin intermediul unui curier.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și uz de fals,  urmând ca la final să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

Distribuie și tu
Written By

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Alte articole

Ultimele cu video

Vezi care sunt țările participante, în acest an, la Festivalul Internațional de Folclor „ARCANUL” și cu ce trupe a semnat contract Primăria pentru zilele...

STIRI

Anul acesta prin grija administrației locale, Zilele municipiului Rădăuți se vor desfășura după un program de o amploare fără precedent. Pentru prima dată Mănăstirea...

STIRI

Dis de dimineață, pescarii și-au ocupat locurile pe standuri, au preparat momelile, au testat adâncimea și distanța iar la ora 9.00 un claxon lung...

Anunturi

cu generator de ioni negativi, telecomandă  și temporizator. 350 lei VideoStudio-Producție Rădăuți tel:072.898.5298 Distribuie și tu

Cancan Rădăuțean înființat în 1999 ; Copyright © 2022 radautiziar.ro | made by revomarketing.ro